Joi, 28 martie 2024 - 11:35:11
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Ludogoreţ a câştigat Supercupa Bulgariei. Hamza a debutat cu gol


14 august 2014

Echipa Ludogoreţ Razgrad, adversara Stelei în play-off-ul Ligii Campionilor, a câştigat Supercupa Bulgariei, după ce a învins, miercuri, la Burgas, cu scorul de 3-1 (0-1), formaţia Botev Plovdiv, meci în care ultimul gol al campioanei ţării vecine a fost marcat de noua achiziţie Younes Hamza.

Gamakov a deschis scorul în minutul 18, pentru Botev.

La finalul primeri reprize, Botev Plovdiv a rămas în zece jucători, după ce Kolev a primit al doilea cartonaş galben, pentru simulare, şi a fost eliminat, în minutul 45.

Intrat la pauză, în locul spaniolului Dani Abalo, olandezul Virgil Misidjan a egalat, în minutul 53.

Brazilianul Marcelinho a adus campioana Bulgariei în avantaj, în minutul 85.

Jucătorul dorit şi de Steaua, Younes Hamza, a debutat în repriza a doua la Ludogoreţ în partida cu fosta sa echipă şi a stabilit scorul final, în minutul 90+3.

Fundaşul Cosmin Moţi, care a jucat tot meciul, a primit un cartonaş galben în minutul 42.

Antrenorul Georgi Dermendjiev a folosit următarea echipă, miercuri: Stoianov - Junior Caicara, A. Aleksandrov (Mantula '46), Moţi, Vasilev - M. Alexandrov, Diakov, Zlatinski, Dani Abalo (Misidjan '46) - Marcelinho, Bezjak (Hamza '69).

Botev Plovdiv a disputat Supercupa Bulgariei în calitate de finalistă a Cupei, fiind învinsă în ultimul act tot de Ludogoreţ, cu scorul de 1-0.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro