Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a propus ca funcţia de antrenor principal al echipei naţionale să fie preluată de Anghel Iordănescu, propunerea urmând să fie analizată luni de Comitetul Executiv.
Iordănescu ar urma să-i aibă ca secunzi pe Viorel Moldovan, Daniel Isăilă şi Ionuţ Badea.
„Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, propune Comitetului Executiv al FRF o nouă conducere tehnică a echipei naţionale. Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal va analiza în şedinţa de luni, 27 octombrie 2014, propunerile preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, privind noua componenţă a staff-ului tehnic al echipei naţionale: antrenor principal - Anghel Iordănescu; antrenori secunzi - Viorel Moldovan, Daniel Isăilă, Ionuţ Badea”, se arată într-un comunicat al federaţiei.
Răzvan Burleanu şi cei patru nominalizaţi să conducă echipa naţională vor susţine o conferinţă de presă, luni, de la ora 17.00, la sediul FRF.
Iordănescu, în prezent directorul tehnic al FRF, a fost selecţioner între anii 1993 şi 1998, precum şi între 2002 şi 2004.
În primul său mandat, echipa României a participat la Cupele Mondiale din 1994, unde s-a calificat în sferturile de finală, şi 1998, precum şi la Euro 1996.
Iniţial, Iordănescu refuzase statutul de interimar, dar, în cele din urmă a fost de acord cu postul de selecţioner până la finalul preliminariilor pentru Euro 2016.
Iordănescu nu a mai antrenat din 2006, dar va fi cel care va trimite telegramele de convocare jucătorilor din străinătate pentru următoarele acţiuni ale echipei naţionale.
După ce Victor Piţurcă şi-a reziliat contractul în urmă cu o săptămână, FRF a analizat mai multe variante pentru înlocuirea fostului selecţioner, printre acestea aflându-se Mircea Lucescu, Ladislau Boloni, Cosmin Olăroiu şi Cosmin Contra.
Negocierile cu Mircea Lucescu s-au încheiat, însă tehnicianul a refuzat să preia naţionala României. În acelaşi timp, nici patronul lui Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, nu a fost de acord ca Lucescu să-i pregătească pe tricolori în paralel cu echipa ucraineană.
Cu toate acestea, există şanse ca tehnicianul campioanei Ucrainei să preia prima reprezentativă a României vara viitoare, după ce îi expiră contractul cu formaţia Doneţk.
Răzvan Burleanu l-a propus oficial pe Anghel Iordănescu pentru funcţia de selecţioner al echipei naţionale
26 octombrie 2014
- Tags:
- piturca,
- nominalizati,
- moldovan,
- iordanescu,
- fostului,
- donetk
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
Anul - ediţia nr. 3457
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare