Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:54:10
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


România a urcat pe locul şapte în clasamentul Fed Cup, după întâlnirea cu Canada


21 aprilie 2015

România a urcat cinci poziţii după întâlnirea câştigată, zilele trecute, în Canada, şi se află pe locul şapte, cu 5912.50 puncte, în clasamentul Fed Cup, dat publicităţii luni, notează Mediafax.

De acest clasament se va ţine cont la tragerea la sorţi a partidelor din sferturile de finală ale Cupei Federaţiei, ediţia 2016. Astfel, România va face parte din urna a doua, alături de Franţa, Olanda şi Elveţia, adversara tricolorelor urmând a fi stabilită din urma capilor de serie, din care vor face parte Cehia, Rusia, Italia şi Germania.

După întâlnirile ce au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în Fed Cup, primele zece poziţii ale clasamentului sunt ocupate de următoarele naţiuni: 1. Cehia (28890 puncte), 2. Rusia (18145), 3. Italia (17625), 4. Germania (13840), 5. Franţa (7817.50), 6. Olanda (5922.50), 7. România (5912.50), 8. Elveţia (5675), 9. Australia (5122.50), 10. Serbia (4870).

Canada, învinsă de România în play-off-ul Fed Cup, a coborât de pe locul 9 pe 12, având 4182.50 puncte.

Cehia şi Rusia vor disputa în 14 şi 15 noiembrie finala actualei ediţii a Cupei Federaţiei.

Echipa României a acces în Grupa Mondială a Fed Cup după ce a învins Canada, la sfârşitul săptămânii trecute, la Montreal, cu scorul general de 3-2. Sâmbătă, Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-4, de Francoise Abanda, locul 260 WTA, iar Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, s-a impus, cu scorul de 6-4, 6-4, în faţa sportivei Eugenie Bouchard, locul 7 WTA. Duminică, Andreea Mitu, locul 104 WTA, a învins-o pe Eugenie Bouchard, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1, Dulgheru s-a impus în faţa lui Abanda, scor 3-6, 7-5, 6-2, iar cuplul Gabriela Dabrowski/Sharon Fichman a învins, cu scorul de 6-1, 4-6, 10-5, perechea Andreea Mitu/Raluca Olaru.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro