Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:39:33
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Sănii ”de argint” pentru tinerii sportivi români la Cupa Mondială


7 decembrie 2016

Tinerii practicanţi ai saniei din România s-au clasat pe locul doi şi în a doua etapă a Cupei Mondiale, care a avut loc în Canada.

După ani de secetă, sănierii români au început să câştige medalii. Carmen Manolescu, Andrei Turea, Marian Gâtlan şi Flavius Crăciun, legitimaţi la Clubul Sportiv Orăşenesc Sinaia şi antrenaţi de Alexandru Comşa, au obţinut argintul şi la a doua etapă de Cupă Mondială.

Românii au fost depăşiţi de italieni, însă i-au învins pe ruşi. La competiţie au participat şapte ţări, printre care şi Statele Unite ale Americii.

Echipa României de juniori a câştigat medalia de argint şi în urmă cu două zile, în prima etapă de Cupă Mondială desfăşurată tot la Calgary, în Canada.

În proba pe echipe, sportivii iau startul unul după celălalt, în ordinea: simplu masculin, simplu feminin şi dublu. Această echipă a României a participat în primăvara acestui an la Jocurile Olimpice de Tineret din Norvegia, unde s-a clasat pe un neaşteptat loc şase.

Performanţele reuşite de sănierii români sunt aproape miraculoase, având în vedere că infrastructura sportivă a ţării noastre în acest domeniu este extrem de limitată.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro