Vineri, 19 aprilie 2024 - 3:40:19
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Petrolul, la primul antrenament oficial FOTO


23 februarie 2013

Pe o vreme ploioasă şi rece "lupii galbeni" au avut primul antrenament pe "Ilie Oana", înainte de reînceperea campionatului. Antrenamentul a fost deschis publicului şi a debutat cu indicaţiile antrenorului Cosmin Contra.

La începutul acestuia, jucătorii au salutat cei aproximativ 500 de spectator aflaţi la tribuna a doua, aceştia răsplătindu-I pe lupi cu aplauze

"Ultraşii" galben albaştrilor s-au comportat ca la un meci adevărat, aprinzând câteva torţe şi scandând "Petrolul, Petrolul". Nu au lipsit nici obişnuitele trivialităţi la adresa rivalei Steaua Bucureşti.

Antrenamentul a fost unul tehnico-tactic, nelipsind din program celebra "miuţă"... Fiecare gol a fost primit cu aplauze de către galerie, iar cel mai aclamt de tribună a fost Younes Hamza.

La antrenament au participat toţi cei 24 de jucători, Cosmin Contra anunţând la conferinţa de presă dinaintea antrenamentului că la al doilea antrenament official va decide pe cine se va baza şi ce sistem de joc va aborda în retur. Posibilii capitani ai returului sunt  Sony Mustivar, Younes Hamza, Mircea Bornescu şi Geraldo Alves.

Suporterii nu l-au uitat nici pe Dumitru Jipa, antrenorul portarilor de la Petrolul împlinind, vineri, 52 de ani. Jipa a fost aplaudat minute în şir, iar galleria i-a scandat numele.

Antrenamentul deschis le-a dat ocazia fanilor să organizeze deplasarea pentru meciul de la Galaţi. Astfel, la partida cu Oţelul, ploieştenii vor fi susţinuţi de aproximativ 500 de suporteri care vor face deplasarea cu autocare sau cu maşinile personale.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro