Tânărul baschetbalist Andrei Lefter, care a căzut marţi de la înălţime în zona căminelor studenţeşti din Sibiu , a decedat în cursul după amiezii de sâmbăta, potrivit unui comunicat al clubului CSU Asesoft Ploieşti.
"Ploieşteanul Andrei Lefter a încetat din viaţă în această după-amiază, la Spitalul Judeţean Sibiu. Pe această cale, CSU Ploieşti şi toţi cei care l-au cunoscut pe Andrei, foşti coechipieri, antrenori şi suporteri, ţin să transmită sincere condoleanţe familiei îndoliate, în aceste momente grele", se arată în comunicatul de sâmbătă al formaţiei campioane, CSU Ploieşti.
Şi echipa CSU Atlassib Sibiu a ţinut să transmită un mesaj de condoleanţe. "CSU transmite condoleanţe familiei îndoliate. CSU Atlassib Sibiu îşi exprimă regretul pentru trecerea în nefiinţă a fostului nostru jucător, Andrei Lefter. Ne exprimăm regretul faţă de această grea pierdere a familiei. Transmitem şi noi, pe această cale, sincere condoleanţe şi familiei şi apropiaţilor lui Andrei".
Reamintim că Andrei Lefter a fost internat de urgenţă la Spitalul Judeţean Sibiu, cu multiple fracturi şi traumatisme craniene. Acesta a ajuns la spital în comă şi sâmbăta a urmat decesul acestuia.
Trupul neînsufleţit a lui Andrei Lefter va fi depus în cursul serii, la Catedrala Sfântul Ioan din Ploieşti, acolo unde fanii ploieşteni, prietenii şi cei apropiaţi îi pot aduce un ultim omagiu.
Baschetbalistul Andrei Lefter se întoarce acasă!
30 septembrie 2013
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Prefectul Virgil Nanu, seful PSD Prahova, abuz în serviciu în cazul primarului de la Târgsoru Vechi!
-
Falsurile din rapoartele prezentate de Marian Nistor consilierilor locali! Cine răspunde?
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
DNA solicită redeschiderea dosarului Ferma Dacilor
-
Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, scapă de arestul la domiciliu!
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
Anul - ediţia nr. 3453
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare