Procurorii fac luni percheziţii în judeţul Giurgiu, într-un dosar în care mai mulţi poliţişti de frontieră sunt cercetaţi pentru că ar fi luat mită pentru a permite unor persoane să iasă din România cu autoturisme înmatriculate provizoriu. Potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), mai mulţi agenţi de poliţie de frontieră sunt cercetaţi pentru luare de mită, după ce ar fi cerut şi primit sume de bani pentru a permite autoturismelor înmatriculate provizoriu în România să părăsească teritoriul ţării.
Poliţiştii de frontieră au încălcat astfel dispoziţiile legale privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, a precizat sursa citată.
TITLURILE ZILEI:
• Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa. Atenţionare pentru călătorii români • Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova • S-a dat startul sesiunii de admitere în cele două şcoli postliceale ale Poliţiei Române • Prahova, locul II în ţară la numărul de persoane cu dizabilităţi • Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa. Atenţionare pentru călătorii români • Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova • S-a dat startul sesiunii de admitere în cele două şcoli postliceale ale Poliţiei Române • Prahova, locul II în ţară la numărul de persoane cu dizabilităţi
Percheziţii în Giurgiu, fiind vizaţi poliţişti de frontieră acuzaţi de luare de mită
20 octombrie 2014
Din aceeaşi categorie:
Percheziţii în Suceava şi Botoşani, la persoane suspectate de corupţie şi la două instituţii publice
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
-
Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, scapă de arestul la domiciliu!
-
DNA solicită redeschiderea dosarului Ferma Dacilor
Anul - ediţia nr. 3456
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare