Marţi, 23 aprilie 2024 - 7:24:32
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Cel puţin 9 morţi după ce un spital al organizaţiei Medici fără Frontiere din Afganistan a fost ţinta unui raid aerian al americanilor.


4 octombrie 2015

Un raid aerian atribuit forţelor americane s-a soldat cu moartea mai multor angajaţi ai organizaţiei Medici fără Frontiere, în Afganistan, iar alte zeci de persoane sunt dispărute.

Bilanţul raidului american american care a vizat un spital al organizaţiei Medici fără Frontiere din Afganistan este de cel puţin nouă morţi, zeci de membri ai asociaţiei umanitare fiind dispăruţi, în timp ce Statele Unite au recunoscut că au bombardat poziţii din apropiere.

"Centrul medical al organizaţiei Medici Fără Frontiere din Kunduz a fost bombardat de mai multe ori şi este distrus", a comunicat asociaţia umanitară, citată de ziarul Le Monde.

Bombardamentul s-a soldat cu cel puţin nouă morţi, iar 30 de angajaţi ai organizaţiei sunt în continuare dispăruţi.

În momentul raidurilor aeriene, în spitalul din Kunduz erau 105 pacienţi şi 80 de angajaţi, afgani şi străini.

Statele Unite au confirmat că au efectuat un raid aerian în cursul nopţii, la ora 2.15. "Bombardamentul a vizat persoane care ameninţau forţele coaliţiei. Este posibil ca raidul să fi provocat daune colaterale la o unitate medicală", a declarat colonelul Brian Tribus, un purtător de cuvânt militar american, precizând că a fost declanşată o investigaţie în acest caz.

Organizaţia umanitară a comunicat că bombardamentul a distrus un spital din oraşul Kunduz, unde armata afgană este implicată în confruntări cu insurgenţii talibani. "Suntem şocaţi de acest atac, de uciderea angajaţilor şi pacienţilor la Kunduz", a declarat Bart Janseens, directorul spitalului gestionat de Medici fără Frontiere.

Pe 10 iulie, zece militari afgani au fost "victime colaterale" ale unui raid aerian american efectuat în provincia Logar, în estul Afganistanului.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro