Vineri, 19 aprilie 2024 - 2:42:43
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Mitzura Arghezi a murit la vârsta de 90 de ani


27 octombrie 2015

Fiica poetului Tudor Arghezi, Mitzura, a murit marţi, la vârsta de 90 de ani, a declarat  criticul literar Eugen Simion.

Mitzura Domnica Arghezi s-a născut la 10 decembrie 1924, la Bucureşti.

A fost aleasă de două ori în funcţia de deputat, în legislaturile 1996 — 2000 şi 2000 — 2004, pe listele Partidului România Mare. Între anii 2005 — 2010 a fost membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune din partea PRM.

De asemenea, Mitzura Arghezi este cunoscută şi ca actriţă. A jucat în peste 100 de piese de teatru şi 18 filme.

*Marius Marinescu: Prin plecarea Mitzurei Arghezi, pierdem legătura cu marii noştri scriitori

Fostul senator Marius Marinescu este de părere că prin moartea Mitzurei Arghezi se pierde legătura cu marii scriitori.

„Prin plecarea Mitzurei Arghezi, pierdem legătura cu marii noştri scriitori. Prin domnia sa aveam impresia că marele poet Tudor Arghezi trăieşte. Aşa îl percepeam cu toţii”, a declarat Marinescu, pentru care 2015 este „un an trist, un an nefast, de doliu naţional, în care cultura română a pierdut mari personalităţi precum Christine Valmy, Octavian Naghiu, Corneliu Vadim Tudor, Paula Iacob”.

El a spus că a luat parte alături de fiica marelui poet la numeroase acţiuni politice sau culturale.

„Am participat cu Mitzura Arghezi la multe acţiuni politice, de protecţie a mediului şi a animalelor. Mă suna tot timpul, în ultima perioadă, când nu mai era în politică şi mă întreba de evenimentele politice sau culturale. Am fost şi la Ţebea cu domnia sa şi la Mănăstirea Sfântului Andrei din Constanţa”, a povestit Marius Marinescu.

* Stela Popescu despre Mitzura Arghezi: Orice artist care dispare provoacă o mare durere

Actriţa Stela Popescu este de părere că decesul Mitzurei Arghezi reprezintă „o mare durere” pentru teatrul românesc.

„Orice artist care dispare provoacă o mare durere pentru că teatrul a fost întotdeauna un leac pentru sufletele oamenilor şi pentru aceasta artiştii merită un plus de tandreţe şi de tristeţe în momente din acestea, mai ales că dispare o generaţie care a fost o generaţie extraordinară. Dispar încet-încet şi se aşterne durerea printre noi toţi”, a declarat, marţi,Stela Popescu.

*MNLR: Mitzura Arghezi a contribuit la valorificarea şi promovarea moştenirii literare şi culturale preluate de la tatăl său

Mitzura Arghezi a contribuit major, pe parcursul întregii sale vieţi, la valorificarea şi promovarea moştenirii literare şi culturale pe care a preluat-o de la tatăl său, afirmă reprezentanţii Muzeului Naţional al Literaturii Române într-un comunicat transmis marţi .

”În această dimineaţă, 27 octombrie, în jurul orei 9,15, a încetat din viaţă Mitzura Arghezi, fiica marelui poet Tudor Arghezi. (…) Pe parcursul întregii sale vieţi, Mitzura Arghezi a contribuit major la valorificarea şi promovarea moştenirii literare şi culturale pe care a preluat-o de la tatăl său, marele poet român. Aceasta a susţinut Muzeul National al Literaturii Române în toate activităţile culturale organizate şi desfăşurate fie la Casa Memorială ‘Tudor Arghezi — Mărţişor’, al cărei custode a fost în ultimii 40 de ani, fie în cadrul evenimentelor organizate la sediul acestuia”, se arată în comunicat.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro