Vineri, 29 martie 2024 - 5:04:54
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Fostul senator Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat


15 februarie 2016

Fostul senator Cătălin Voicu, condamnat în 2013 la şapte ani de închisoare pentru corupţie, a fost eliberat condiţionat, printr-o decizie definitivă a Tribunalului Dâmboviţa.

Potrivit unor surse, acesta ar fi fost pus în libertate în cursul nopţii.

”Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către (…) Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr.2192/27.11.2015, pronunţată de către Judecătoria Găeşti (…) condamnat fiind Voicu Cătălin, aflat in Penitenciarul Găeşti.(…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.02.2016”, se arată pe portalul instanţelor.

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a susţinut vineri, în faţa instanţei, că a muncit în penitenciar, ‘‘chiar şi munci considerate de unii înjositoare”, a scris, a făcut tot ce depinde de el pentru a fi eliberat condiţionat.

Avocatul lui Voicu a adus în sprijinul cererii de eliberare condiţionată a clientului său chiar şi o caracterizare făcută de preotul de la locul de detenţie. Conform preotului, Cătălin Voicu este un exemplu pentru ceilalţi deţinuţi. ”Sper ca instanţa să respingă contestaţia formulată de Ministerul Public pentru că propunerea comisiei de eliberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Găeşti a fost admisă de judecătorul de la fond”, a spus Emil Vuca, avocatul lui Cătălin Voicu.

Acesta s-a referit şi la prevederile legale privind reducerea la pedeapsă pe baza lucrărilor ştiinţifice scrise în penitenciar.

”Am spus şi în sală, am discutat şi cu colegii, este arhicunoscut dictonul că legea dispune numai pentru viitor, de altfel asta spune şi Constituţia României. Retroactivează legea numai în materie penală, dacă este mai favorabilă persoanei respective”, a mai spus avocatul Emil Vuca.

Cătălin Voicu a vorbit despre cărţile scrise în penitenciar, subliniind că el este autorul şi că au un clar caracter ştiinţific.

‘Toată activitatea mea profesională se pliază pe lucrările mele ştiinţifice”, a spus Cătălin Voicu.

În explicaţiile date în legătură cu cărţile scrise, Voicu a spus că a scris şi că a început al Patrulea Război Mondial, în opinia sa, odată cu recentul conflict turco-rus, asta în condiţiile în care consideră că al Treilea Război Mondial a fost Războiul Rece.

Voicu a invocat şi motive familiale pentru a fi eliberat condiţionat, spunând că trebuie să îşi susţină familia.

‘Tatăl meu a murit din cauza acestui proces, mama mea este bolnavă. Trăiesc o adevărată dramă”, a precizat fostul senator PSD.

În noiembrie 2015, Judecătoria Găeşti a admis propunerea de liberare condiţionată a lui Cătălin Voicu. Decizia a fost însă contestată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro