Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 5:31:56
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Ion Iliescu a fost internat la Spitalul Elias


21 februarie 2013

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost internat la Spitalul Elias pentru investigaţiile periodice, a declarat joi conducerea unităţii sanitare. Ion Iliescu trebuie să revină periodic pentru control de rutină după intervenţia chirurgicală la care a fost supus în ianuarie 2012, de fiecare dată rezultatele fiind bune, a precizat conducerea Spitalului Elias.

Fostul preşedinte a fost şi în 14 noiembrie 2012 la Spitalul Elias, directorul medical al unităţii sanitare, dr. Dana Safta, declarând atunci că starea acestuia este foarte bună şi nu este necesară internarea lui.

Ion Iliescu a declarat atunci, la ieşirea din Spitalul Elias, că a venit doar pentru a-şi face controlul de rutină la colon şi că i-a fost prescris un tratament.

Fostul preşedinte a fost operat la Spitalul Elias în ianuarie 2012, pentru un polip la colon, iar în aprilie a avut un puseu de tensiune, însă analizele efectuate au fost în regulă.

 

Ion Iliescu a mai fost internat la Spitalul Elias din Capitală şi în 24 noiembrie 2011, când i-au fost făcute analize, medicii constatând că nu are probleme majore de sănătate. Fostul preşedinte a fost externat în ziua următoare, el scriind pe blog că se simte bine şi că a avut "o indispoziţie digestivă".

Iliescu a fost operat în mai 2005, atunci fiindu-i montate stenturi, după ce avut un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi şi a unei cardiopatii ischemice cunoscute. Intervenţia a fost realizată în 18 mai 2005, iar Iliescu a rămas atunci în spital până aproape de sfârşitul lunii, din cauza unor dureri în piept, apărute la câteva zile după montarea stenturilor.

În 1994, Ion Iliescu a fost operat de colecist, la Spitalul Elias.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro