Vineri, 19 aprilie 2024 - 2:35:15
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


DÂMBOVIŢA/ Incendiu la Penitenciarul Mărgineni


16 aprilie 2013

Un incendiu a izbucnit, marţi seară, la o hală dezafectată din curtea Penitenciarului Mărgineni, judeţul Dâmboviţa. La faţa locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri militari.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, maiorul Eduard Telea, imobilul este la distanţă de clădirile în care se află deţinuţii şi nu există pericol de extindere a focului, în prezent flăcările manifestându-se mai ales la acoperişul halei, pe aproximativ 200 de metri pătraţi.

"Este vorba de o hală dezafectată din curtea Penitenciarului Mărgineni, situată în comuna dâmboviţeană Ion Luca Caragiale. Trebuie spus de la început că nu avem victime, nu există oameni evacuaţi, iar imobilul în cauză este la distanţă de clădirile unde sunt deţinuţii, focul fiind sub control, fără pericol de extindere", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, citat de MEDIAFAX.

Sursa citată a adăugat că este vorba despre o fostă hală a fabricii de mobilă, la faţa locului deplasându-se iniţal două echipaje cu apă şi spumă, ulterior fiind trimise alte două.

"Se acţionează în acest moment pentru localizarea focului, care se întinde pe aproximativ 200 de metri pătraţi de acoperiş", a mai declarat Eduard Telea.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, subinspectorul Alexandra Costache, a declarat că angajaţi ai Penitenciarului Mărgineni au observat un nor de fum care provenea din zona fabricii de mobilă, ce aparţine Regiei Autonome Multiproduct S.A.

"În urma primelor cercetări s-a constatat că sursa de fum era generată de un foc izbucnit într-o hală dezafectată a fabricii de mobilă. S-au luat măsurile care se impun în astfel de situaţii, respectiv solicitarea pompierilor prin Serviciul Naţional Unic de Urgenţă 112, informarea conducerii unităţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Precizăm că nu au existat persoane vătămate şi nu s-a creat niciun prejudiciu Penitenciarului Mărgineni", a mai declarat Costache.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro