Vineri, 29 martie 2024 - 12:20:41
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Pericol de avalanşe


4 februarie 2012

avalanseToate traseele turistice de acces în zona alpină înaltă, inclusiv cele de creastă, sunt închise turiştilor, iar drumurile montane pot fi utilizate numai până la cabanele din zona împădurită, din cauza riscului de avalanşe.

Serviciul Public Judeţean Salvamont îi atenţionează pe amatorii de excursii ca înainte de plecare, să se informeze despre starea traseului, să se echipeze corespunzător pentru a evita riscut hipotermiei şi să aibă la ei, când pleacă pe munte, rezerve de hrană şi ceai fierbinte. Salvamontiştii le cer turiştilor să nu plece singuri pe munte, ci doar în grupuri de minim trei persoane, cu acelaşi nivel de pregătire tehnică şi fizică, iar dacă grupul este mai mare, să nu se fragmenteze în timpul excursiei pe traseele grele. Deplasarea se face la nivelul celui mai slab pregătit membru al grupului şi se vor utiliza numai trasee adecvate componenţei echipei şi condiţiilor meteorologice. La părăsirea cabanei, turiştii sunt obligaţi să înregistreze în registrul de trafic informaţii privind traseul pe care se vor deplasa. În caz de pericol, turiştii pot suna la 112 sau la 0SALVAMONT, adică 07255826668.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro