În preajma zilei de 1 Decembrie 2005, mă aflam la Chişinău. Prilej de a vizita Ambasada României, cu speranţa de a realiza un interviu cu ambasadorul Filip Teodorescu. Cu ajutorul tânărului său consilier Vasile Nanea, mi s-a permis intrarea, dar nu înainte de a fi avertizat că dl. Ambasador este extrem de ocupat, deci nu mai mult de vreo cinci minute. Întâlnirea cu Excelenţa Sa a durat însă aproape trei sferturi de oră, timp pentru o discuţie amplă despre relaţiile moldo-române, interviul fiind publicat atât în presa prahoveană, cât şi în cea din stânga Prutului.
După tragicele evenimentele din 7 aprilie 2009, dl. ambasador şi consilierul său au fost expulzaţi la ordinul preşedintelui comunist Voronin, România fiind acuzată de faptul că ar fi sprijinit revolta tinerilor!
…Acum, după atâţia ani, pe o reţea de socializare, l-am „reîntâlnit” pe dl Vasile Nanea, care, ca bun român, a postat o relatare de la sărbătorirea Limbii Române la Bucureşti, intitulată O sărbătoare în frac, pe care o supun atenţiei dvs.
Limba română este sărbătorită în Basarabia de aproape un sfert de secol, în fiecare an la 31 august. Pentru românii basarabeni, această sărbătoare culturală este o Zi Națională. E firesc: timp de peste 200 de ani ei au tot luptat s-o mențină în viață, în fața unei limbi ruse tot mai agresive, tot mai cotropitoare.
Noi, cei din dreapta Prutului, ne-am trezit cu limba română în curte, apărată de propriile garduri. Nu am avut de luptat cu nimeni în această privință, Basarabia fiind pentru noi un scut și din acest punct de vedere. Cu toate acestea, România a hotărât, în anul 2013, să legifereze această sărbătoare la aceeași dată, cu gândul la Reîntregirea definitivă ce va să vină, așteptată tot de două secole.
…Ne aflăm în Parcul Titan din București, care poate fi comparat cu orice alcătuire occidentală având aceeași destinație. Spațiul rezervat evenimentului devine treptat aproape neîncăpător. Suntem câteva mii de oameni (au fost pregătite doar vreo 200 de scaune) care participăm la „Ziua Limbii Române”, ediția a II-a, cu precizarea că printre protagoniști apar nume de excepție: renumitul compozitor Eugen Doga (foto), Orchestra Simfonică București, formația „Zdob și Zdub” ș.a. Începutul manifestării este marcat de desfășurarea unui tricolor lung de 150 de metri, sub coordonarea ziaristului Lulea M.D.
Suntem niște norocoși. Ne aflăm pe malul unui lac, printre arbori exotici, avem un cer senin, pe care lunecă pescăruși grăbiți, un soare discret, o temperatură normală, un aer ozonat. Un public de toate vârstele, printre care copii așezați după ceafa taților, femei frumoase și elegante din România și Republica Moldova așteaptă valsurile și tangourile maestrului Doga, cunoscute şi iubite în toată Europa.
Începe muzica! În următoarele clipe se petrece ceva senzațional. Câteva perechi de tineri se desprind din public și dansează în spațiile rămase libere, oameni buni! Ce se observă? Că trupurile tinerelor femei se înfășoară uneori pe trunchiul de arbore al bărbaților ca niște ramuri de salcie, fie și plângătoare. Se dansează cu pasiune, cu frenezie, iar unora dintre noi ni se face „pielea de găină”. Se trăiesc momente înălțătoare cu prilejul acestei sărbători a limbii române. Limba română este sărbătorită prin muzică de o calitate excepțională și dans. După câteva interpretări pe scenă, însuși compozitorul învită la un vals o tânără româncă, iar aplauzele nu mai contenesc. Totul este de o eleganță înățătoare. Tot ce se petrece aici te duce cu gândul la o „înaltă societate” dintr-o perioadă de basm…
Același mare român Eugen Doga îmi scrie, în final, pe o carte: „Dragă Vasile Nanea, ce bucurie îmi faceți că ne revedem! Să vă dea Domnul viață lungă și fericire!”
Rememorez întregul spectacol. Plec mai târziu, cu gândul că o asemenea Românie unită, cu un asemenea suflet, nu poate muri niciodată. Suntem mai civilizați și mai puternici decât ne știm noi înșine. Un singur lucru ar mai trebui: să ne redescoperim, să fim conștienți de adevărata noastră valoare.
 |
 |
