Permisul auto al analfabetului Bercea Mondial, la verificat

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) îi cere procurorului general al României, Tiberiu Niţu, să verifice 4 dosare ale lui Sandu Anghel, alias Bercea Mondial, în care anchetatorii olteni, doljeni şi gorjeni au dispus, în trecut, neînceperea urmăririi penale. Unul dintre dosare este unul de corupţie şi vizează modul în care Bercea şi-a obţinut permisul auto la începutul anulor ’90 deşi el nu ştie să scrie şi să citească, iar celelalte 3 dosare sunt cu infracţiuni economice (spălare a banilor), comise de interlop.

“Există posibilitatea să se fi greşit” prin clasarea cauzelor, a declarat vicepreşedintele CSM, George Muscalu.

Secția de procurori și-a însușit cu unanimitate de voturi raportul Inspecției Judiciare, prezentat astăzi, la o lună şi jumătate de la solicitarea CSM de verificare a 28 de dosare pentru care procurorii locali au dat ca soluţie neînceperea urmăririi penale (NUP) sau scoaterea lui Bercea de sub urmărire penală (SUP).

Concret, CSM a cerut Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova să strângă informaţii de la toate unităţile de parchet din judeţele Dolj, Olt şi Gorj, cu privire la dosarele deschise de-a lungul timpului lui Bercea Mondial şi soluţionate cu NUP şi SUP, pentru a se stabili dacă deciziile procurorilor care le-au instrumentat au fost corecte.

Recente

Citeste si...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...

Incendiu la o grădiniţă din Gornet Cricov. Acoperişul clădirii a luat foc

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la o grădiniţă...