După ce împăratul Maximian s-a întors biruitor din lupta împotriva etiopienilor, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor şi a trimis scrisori pretutindeni, ca să vină toţi în Nicomidia şi să se închine zeilor. Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserică tot poporul Lui Hristos, că era atunci sărbătoarea Naşterii Domnului, a prăznuit împreună cu ei şi i-a învăţat adevărata credinţă. Maximian aflând de aceasta, a poruncit să pună în jur lemne uscate, să le aprindă şi să-i ardă pe creştini.
Când episcopul a aflat, s-a grăbit să-i boteze pe cei ce nu erau încă botezaţi, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a împărtăşit toţi creştinii cu Dumnezeieştile şi Preacuratele taine, îmbărbătându-i să primească moartea pentru Hristos. În vremea aceasta, flăcările au cuprins toată biserica şi toţi creştinii au ars ca nişte făclii vii, iar pe uliţele cetăţii, ostaşii îi tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credinţa Lui Hristos. Au pierit atunci ca la douăzeci de mii de Mucenici. Prin harul Lui Dumnezeu, Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos şi altora. A adus prin botez pe mulţi la Hristos şi după ce a fost chinuit, s-a mutat la Domnul şi a dobândit împărăţia cerurilor, împreună cu Sfinţii Mucenici.
