CONTACT

Cea mai mare pedeapsă pentru corupție din România

Judecătorul Mircea Moldovan a fost condamnat  la 22 de ani de închisoare pentru corupție de către Curtea de Apel București. Aceasta este cea mai mare pedeapsă pentru corupție decisă de justiția din România, scrie digi24.ro.

Judecătorii Curţii de Apel i-au aplicat lui Moldovan pedepse de aproximativ şase ani pentru fiecare faptă de care a fost acuzat. În urma contopirii pedepselor, instanţa a decis ca Moldovan să fie condamnat la şase ani şi zece luni de închisoare, la care au adăugat un spor de 15 ani şi două luni de închisoare, ceea ce reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse.

Anterior, cea mai mare pedeapsă pentru fapte de corupţie data din 2013, când o persoană a fost condamnată la 16 ani de închisoare într-un caz de înşelăciune cu locuinţe, potrivit digi24.ro.

Judecătorul a fost condamnat în dosarul omului de afaceri Dan Adamescu. Acesta din urmă a primit și el 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare, prin decizia Curții de Apel Bucureşti.

Alți 3 judecători au fost condamnați în același dosar pentru fapte de corupție: Elena Rovenţa – 5 ani și 10 luni, Sorin Viziru – 5 ani și Ion Stanciu – 3 ani şi 8 luni.

Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit bunuri și servicii de la lichidatori, de la administratori judiciari sau de la practicieni în insolvenţă, potrivit mediafax.ro.

Justiția a decis că Dan Adamescu le-a dat mită de 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă. Dincolo de pedeapsa privativă de libertate, lui Adamescu i s-au interzis o serie de drepturi, printre care şi dreptul de a fi director şi administrator al unei societăţi sau de a coordona societăţi comerciale, în ţară sau în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Accident mortal lângă Bărăitaru. Biciclist spulberat de o autoutilitară

Accident mortal lângă Bărăitaru! O clipă de neatenție a...

Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești reunește cele mai bune gimnaste din România

Ploieștiul devine, în aceste zile, locul unde eleganța și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...