Iohannis: Un guvern stabil şi cu o viziune unitară proeuropeană este de preferat în Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, în care a arătat că rezultatul votului de la parlamentare trimite la o formulă a puterii executive în care responsabilitatea să fie împărţită între toate partidele proeuropene. 

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedinte Iohannis a menţionat în cadrul întâlnirii cu ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti că rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova a reconfirmat sprijinul popular pentru opţiunea politică proeuropeană, iar aşteptările partenerilor europeni se îndreptă ferm către respectarea misiunii date prin alegeri de cetăţenii moldoveni.

De asemenea, Klaus Iohannis a menţionat că Acordul de Asociere şi de Liber Schimb semnat cu Uniunea Europeană conferă prilejul accelerării reformelor structurale profunde, care au nevoie de un sprijin politic consistent şi că orientarea proeuropeană a Republicii Moldova nu poate fi condiţionată de lupte politice interne.

Preşedintele Iohannis a subliniat că rezultatul votului din 30 noiembrie 2014 trimite la o formulă de compunere a puterii executive în care responsabilitatea parcursului democratic al Republicii Moldova să fie împărţită între toate partidele proeuropene, se mai menţionează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului consideră că ”un guvern stabil şi cu o viziune unitară proeuropeană este de preferat oricărei alte soluţii de compromis” iar ”asigurarea unei majorităţi parlamentare şi cu interese comune în direcţia modernizării şi consolidării democratice a Republicii Moldova reprezintă garanţia unui Guvern stabil”.

Recente

Citeste si...

Părea incredibil, dar este real! România va importa energie din Bulgaria

Ceea ce părea că nu se va întâmpla niciodată...

Elevii de 10 ai Ploieştiului au fost premiaţi

Singurul absolvent de gimnaziu  care a obţinut media 10...

Se închide şi Unitatea 2 de la Cernavodă. România cere ajutor la Comisia Europeană

Unitatea 2 va fi oprită controlat joi, 13 august,...