CONTACT

Patru români, condamnaţi pentru că au furat monede aruncate de turişti la Turnul Londrei

Patru români au fost condamnaţi în Marea Britanie după ce au furat 350 de lire sterline din banii aruncaţi de turişti în şanţul din faţa Porţii Trădătorilor, la intrarea în Turnul Londrei, şi destinaţi Royal British Legion.

Cei patru români au sărit în şanţul din faţa Porţii Trădătorilor, prin care mulţi deţinuţi au intrat în castel şi nu au mai ieşit în viaţă. Ei au sustras monede în valoare totală de 350 de lire sterline, aruncate de turişti şi au încercat să fugă, dar un martor ocular a strigat la ei şi a dat alarma. Hoţii au fost arestaţi la faţa locului sâmbătă, 31 ianuarie, şi inculpaţi pentru furt, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Cei patru români, cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani, au pledat vinovat pentru furt în faţa unui tribunal din Londra şi au fost condamnaţi la câte şase luni de închisoare cu suspendare şi plata taxei de 16 lire sterline.

Poliţia a returnat banii furaţi după ce acuzaţii şi-au recunoscut fapta.

Milioane de turişti vizitează anual cunoscuta poartă prin care deţinuţi precum Anne Boleyn, Sir Thomas More, Catherine Howard şi Lady Jane Grey au intrat în Turn. Mulţi vizitatori aruncă monede în şanţul din faţa turnului, acestea fiind donaţii către Royal British Legion.

Potrivit Daily Mail, numărul infracţiunilor comise de români în Marea Britanie a crescut în ultimii ani. Ministerul de Interne de la Londra a publicat o statistică anul trecut care arată că dintre cei 128.000 de români care locuiesc în Marea Britanie, 361 sunt infractori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...

Datoria externă a României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro

Banca Naţională a României a anunţat că, doar în...

Poliţist atacat de un bărbat recalcitrant, într-un restaurant din Prahova

Incidentul a avut loc la un local din Gura...