CONTACT

SUA nu vor deveni independente energetic în viitorul previzibil

"SUA depind încă de petrolul din Orientul Mijlociu. Nu este adevărat că Statele Unite vor putea să îşi asigure necesarul de petrol, vor continua să importe", a spus Pouyanne, noul director general al grupului petrolier francez Total, citat de CNBC.

Directorul general al grupului petrolier francez Total a subliniat faptul că SUA nu vor ajunge la independenţă energetică, întrucât consumă, în continuare, mult mai mult decât produc.

"În opinia mea, lumea de astăzi este interdependentă. Ideea că poţi ajunge independent energetic, în special în cazul Statelor Unite, unde există atât de multe companii cu operaţiuni globale, o ţară care beneficiază probabil cel mai mult de globalizare, pentru mine este ciudată. Nu cred în aşa ceva", a spus Pouyanne.

Pe de altă parte, Pouyanne a afirmat că Statele Unite sunt, încă, un importator major de petrol şi gaze, iar economia americană beneficiază de preţurile scăzute ale ţiţeiului.

"Se poate ca producătorii independenţi din SUA să nu fie mulţumiţi, ca şi investitorii în petrol şi gaze, dar pe ansamblu pentru economia americană preţurile scăzute ale petrolului sunt o veste bună", a explicat şeful Total.

Declarația lui Pouyanne vine după ce Total a anunţat o revizuire, în scădere, a valorii activelor cu 6,5 miliarde de dolari, în trimestrul patru, decizie legată în special de active din America de Nord, din sectorul zăcămintelor de şist. Grupul francez a anunţat şi măsuri de reducere a costurilor, pentru a compensa declinul accentuat al cotaţiilor petrolului, urmând să restrângă şi investiţiile cu 10%, de la nivelul de 26,4 miliarde de dolari din 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Panică la Râșnov! Un incendiu violent a făcut scrum o pensiune, un restaurant și un grajd/ FOTO/ VIDEO

Un incendiu de proporții a transformat o dimineață obișnuită...

Cozi kilometrice la ieșirea din țară prin Giurgiu – Ruse. De ce este blocat traficul pe Podul Prieteniei

Trafic intens și nervi întinși la maximum luni dimineață,...

Aglomeraţie pe DN 1, în zona Posada şi în Buşteni

Drumul Naţional 1 este foarte aglomerat, duminică, pe mai...