CONTACT

Cel mai periculos traseu din lume se redeschide pentru public

„Micul drum al regelui”, supranumit „cel mai greu traseu din lume”, care străbate un canion la 100 de metri înălțime deasupra unui râu, se va redeschide pentru public. În ultimii ani, traseul a fost închis după ce 5 oameni au murit încercând să îl traverseze, relatează dailymail.co.uk.

Traseul este cunoscut drept „El Caminito del Rey” (în traducere, „Micul drum al regelui”) și se află în Spania, în provincia Malaga. Lung de 7,7 kilometri, traseul are porțiuni alcătuite din platforme care se întind de-a lungul pereților stâncoși, din trepte sau din podețe ce traversează canionul.

Parcurgerea acestui traseu era o provocare foarte populară printre turiști până când 5 persoane au murit încercând să-l traverseze, în anii 1999-2000. Autoritățile au închis traseul în 2001, iar cu timpul podețele s-au deteriorat. În plus, cei care se aventurau în ciuda interdicției riscau să primească o amendă de 6.000 de euro

Însă acum traseul a fost renovat și se va redeschide oficial pentru public pe 28 martie, la 14 ani de când a fost închis. Pentru a asigura protecția drumeților, au fost montate garduri, balustrade și trepte. Restaurarea „Micului drum al regelui” a costat 2,8 milioane de euro și a reușit să păstreze farmecul locului.

Inițial, drumul a fost construit pentru a asigura accesul muncitorilor la centralele hidroelectrice din regiune, între anii 1901 și 1905. Traseul și-a primit denumirea de „Micul drum al regelui” după ce a fost parcurs de Alfonso al XIII-lea, rege al Spaniei în perioada 1886 – 1931, acesta traversându-l când a mers la ceremonia de inaugurare a unui baraj din apropiere.

Pe traseu se află și o peșteră pe care turiștii o pot vizita. În primele 6 luni de la inaugurare traseul va putea fi parcurs gratuit, iar apoi va fi introdusă o taxă modică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Ploiestiul va avea tramvaie noi în 2027!

Primarul Mihai Politeanu a anunțat, într-o conferintă de presă,...

Sabina Itcus- adolescenta din Ploiesti care a cucerit Parlamentul European cu flautul său!

La doar 16 ani, Sabina Itcus este unul dintre...

TCE Ploiesti incotro? Conferinta de presă primar Mihai Politeanu si prefect Daniel Nicodim

Situația TCE Ploiesti este tema conferinței de presă susținută...

Oficial: Agresorii sexuali nu pot fi angajaţi în școli, spitale sau centre de educație fizică și sport

Agresorii înscriși în Registrul național al persoanelor care au...