Cât te costă să-ţi faci ochi albaştri

O clinică din California testează o procedură cu laser prin care este eliminat pigmentul care colorează ochii și devin albaștri.

Specialiștii de la Stroma Medical Corporation, cei care lucrează la acest proiect, spun că schimbarea este definitivă. Cercetătorii explică faptul că în spatele unui ochi căprui este află unul albastru, care este acoperit de celule de melanină.

Pe înțelesul tuturor, prin procedura cu laser este eliminat stratul de melanină din iris, iar ochiul rămâne albastru. Mai exact, medicii explică faptul că ochii albaștri sunt de fapt ochi fără pigment. Operațiunea ar dura în jur de 30 de secunde pentru fiecare ochi.

„Am finalizat un studiu pentru a testa în siguranță cât de eficace este acestă procedură pe baza unor device-uri de ultimă generație. Următorul pas este să tratăm în jur de 20 de pacienți într-un studiu pilot. Apoi, în funcție de succesul acestei cercetări ne vom extinde la 100 de pacienți din mai multe țări și vom urmări reacțiile operației în timp”, declară specialiștii de la Stroma. Prețul operației ar fi de aproximativ 5000 de dolari.

Când s-a născut primul om cu ochi albaștri

Cercetătorii de la Institutul de Biologie Evoluționară din Barcelona au descoperit, analizând o secvență ADN, că primul om cu ochii albaștri a trăit în urmă cu 7000 de ani. Cercetătorii spanioli au ajuns la această concluzie studiind un bărbat din Epoca de Piatră, ale cărui oseminte au fost găsite în 2006.

De asemenea, un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga arată la începuturi toți oamenii au avut ochi căprui, iar cei albaștri au apărut la oameni după o mutație genetică.

Recente

Citeste si...

Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Maria Mică

Sfânta Maria Mică, aşa cum este cunoscută îm popor...

Ministrul Educaţiei a ales Prahova pentru prima azi a noului an şcolar

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a optat pentru a petrece...

Acţiune de amploare a poliţiştilor rutieri: 15 şoferi au rămas fără permis de conducere

Poliţiştii rutieri din Prahova au derulat o amplă acţiune...

Începe şcoala, iar părinţii trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru rechizite

Luni, 7 septembrie, începe şcoala, iar pentru părinţi scumpirile...