CONTACT

Circul Toredo Magic revine la Ploieşti în „Săptămâna Altfel”

În acest an, profesorii din Ploieşti au o alternativă în plus pentru activităţile din Săptămâna Altfel.

Circul TOREDO revine în Ploieşti în perioada 2- 12 aprilie cu un spectacol senzaţional. Artiştii au pregătit un spectacol aniversar, circul Toredo aniversând 60 de ani de existenţă.(în 1955, Nicolae Tutulică Toredo, fondatorul circului a avut primul spectacol).

Şi dacă de obicei Circul Toredo propune spectacole senzaţionale cu multe numele de iluzionism, de această dată pe lângă magie şi levitaţie, vor fi şi jongleuri şi familia de pitici clowni. Nici animalele nu lipsesc, micuţii putând admira cai, ponei, lame, cămile, maimuţe, lei de mare, şerpi şi varani.

Pentru că circul ajunge la Ploieşti în Săptămâna Altfel, artiştii vor avea câte patru spectacole zilnic, trei vor fi organizare pentru unităţile de învăţământ, iar unul pentru ploieştenii care doresc să petreacă o seară magică şi totodată amuzantă.

Artiştii Circului Toredo au mai pregătit o surpriză pentru copii: clasele care vor veni la spectacol vor participa la o tombolă specială, iar clasa câştigătoare va primi din partea conducerii circului 1000 de euro, bani care vor putea fi folosiţi pentru modernizarea sălilor de clasă sau pentru diverse activităţi ale elevilor.

Circul va fi amplasat în parcarea AFI Ploieşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Crăciunul vine cu un cod galben de viscol

România va fi afectată de un episod de vreme...

Încă un dosar penal pentru un prahovean prins cu materiale pirotehnice. Poliţiştii avertizează că vor continua controalele

Avertismentele pe care poliţiştii prahoveni le-au lansat pentru perioada...

Crește salariul minim în România, la 4.325 de lei. Măsura va fi aplicată la 1 iulie 2026

Liderii coaliției de guvernare au stabilit reducerea la 0,5%...