CONTACT

Senatorii şi deputaţii amână din nou modificarea statutului lor

Modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor mai are de aşteptat. Aleşii nu intră miercuri în dezbaterea plenului Parlamentului deoarece nu are un raport de la comisia de specialitate. Ludovic Orban a declarat că până va fi schimbat statutul, ridicarea imunităţilor se vor "judeca" după Constituţie. "Birourile Permanente au decis să sesizeze Comisia pentru statut pentru aceste proiecte de modificare a statutului deputaţilor şi senatorilor. Am sesizat comisia şi modificările la statut se vor dezbate la prima şedinţă a comisiei şi apoi în plen, la prima şedinţă după elaborarea raportului", a spus Orban.

Întrebat cum se va judeca o speţă a procurorilor până la modificarea statutului, Orban a răspuns: "Conform textului constituţional articolul 176 aliniatul 2, care spune că hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritatea deputaţilor, respectiv, senatorilor". El a mai spus că liberalii au sesizat Curtea Constituţională în urma votului la Dan Şova.

Senatul a respins, săptămâna trecută, solicitarea Parchetului de arestare preventivă a senatorului PSD Dan Şova, luând în considerare prevederile Statutului deputatului şi senatorului, care precizează ca o astfel de hotărâre va fi adoptată cu votul majorităţii senatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Doi muncitori s-au electrocutat la Strejnicu, a fost solicitat elicopterul SMURD

Un apel la 112 a anunţat faptul că o...

Pasagerii aeroportului Henri Coandă vor avea apă potabilă gratuită

Toţi pasagerii aeroportului Henri Coandă vor avea acces la...

Ce se întâmplă la Poliţia Ploieşti? Alte documente distruse, de această dată prin inundare

Al doilea caz în care sunt distruse documente ale...

UPDATE. Accident grav la Drăgăneşti

Două autocamioane şi un autoturism au fost implicate într-un...