CONTACT

Ţara care interzice manechinele slabe

În Franța, fotomodelele nu mai au voie să trăiască doar cu apă plată cu lămâie. 18 este noul indice care selectează un fotomodel pentru un fashion show, nu clasicele măsuri 90-60-90. Doar că de data aceasta nu e vorba despre vreo circumferință a corpului divelor, ci de indicele de masă corporală. Acesta se calculează ca diferență între greutatea exprimată în kilograme și înălțimea la pătrat, exprimată în metri. Sub valoarea 18, este semn că persoana respectivă este subnutrită.

Mai exact, reprezentanții firmelor care au folosit într-o prezentare de modă un model cu un indice mai mic decât 18 pot face închisoare. Franța s-a alăturat astfel altor trei țări care au interzis ca modelele extrem de slabe să mai aibă de-a face cu moda, relatează revista The Time.

„Activitatea de model este interzisă oricărei persoane a cărei masă corporală este mai scăzută decât nivelul propusă de autoritățile din domeniul sănătății și decretate de Ministerul Sănătății și Muncii”, spune legea, potrivit Reuters.

Pedeapsa în caz contrar înseamnă șase luni de închisoare și o amendă de 75 de mii de euro. Măsura vine la pachet cu o alta luată de autoritățile franceze: aceea de a interzice site-urile pro-anorexie care oferă rețete de slăbit extrem.

În 2007, lumea modei a fost zguduită de moartea fotomodelului Isabelle Caro, la 28 de ani. Înainte de a muri, aceasta a fost personajul unui pictorial șocant, într-o campanile anti-anorexie.

Reacțiile din partea pieței modei au apărut imediat. “Când vrei să faci criterii ca să interzici anorexia, nu te poți uita doar la indicele de masă corporal, ci și la un consult psihologic, căderea părului, probleme cu dinții”, a spus Isabelle Saint-Felix, președinta Uniunii Naționale a Agențiilor de Modă din Franța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...