CONTACT

Semafoarele inteligente cu radar îi prind pe șoferii vitezomani

Două semafoare inteligente, care împiedică producerea accidentelor, au fost montate într-o curbă periculoasă din Nădlac. Semafoarele sunt dotate cu radar şi depistează orice maşină care depăşeşte viteza legală permisă în zonă. În acel moment se aprinde culoarea roşie, iar vehiculul respectiv este obligat să oprească, relatează digi24.ro.

Amplasate pe Drumul Naţional 7, de-o parte şi de alta a unei curbe de 90 de grade, semafoarele reperează maşinile care se apropie în viteză. Vehiculele sunt detectate cu 200 de metri înainte să ajungă în dreptul semafoarelor.

„Această curbă este cea mai periculoasă din oraş. Aici de-a lungul anilor…nu exista, tot la două luni se întâmpla vreun accident şi destul de grav, accidente care s-au soldat cu foarte mulţi morţi”, a povestit Vasile Ciceac, primarul din Nadlac, pentru postul de televiziune.

De când au fost instalate semafoarele nu s-a mai produs niciun accident în zonă. Investiţia s-a ridicat la 70.000 de euro.

Drumul Naţional 7 traversează centrul oraşului Nadlac şi este principala poartă de ieşire din ţară spre vestul Europei.

În ultimii zece ani, statisticile arată că în Nadlac s-au produs peste 60 de accidente grave, multe dintre ele chiar în curba în care au fost acum montate semafoarele. Au existat și multe cazuri în care autocamioanele au ratat virajul şi au intrat în plin în casele oamenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Încă un dosar penal pentru un prahovean prins cu materiale pirotehnice. Poliţiştii avertizează că vor continua controalele

Avertismentele pe care poliţiştii prahoveni le-au lansat pentru perioada...

Crește salariul minim în România, la 4.325 de lei. Măsura va fi aplicată la 1 iulie 2026

Liderii coaliției de guvernare au stabilit reducerea la 0,5%...

100 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de poliţiştii prahoveni

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi Și Substanțe Periculoase...