CONTACT

Secretarul general al ONU face apel la încetarea focului în Yemen

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, a lansat joi un apel la încetarea imediată a focului în Yemen, relatează AFP.

Yemenul ''este în flăcări'', a declarat Ban Ki-moon în cadrul unui dineu la National Press Club din Washington, cu ocazia unei reuniuni a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale (BM). ''Fac un apel de încetare a focului imediat în Yemen de către toate părţile aflate în conflict'', a adăugat el.

Potrivit declaraţiilor lui Ban Ki-moon, a sosit momentul ''să fie susţinută ideea referitoare la instaurarea de coridoare care să permită trecerea ajutoarelor ce salvează vieţi şi de a trece la o pace adevărată''.

''Procesul diplomatic de pace susţinut de Naţiunile Unite este cel mai bun mijloc pentru a ieşi din acest război, ce durează de mult timp şi care are consecinţe terifiante pentru stabilitatea regională'', a declarat secretarul general al ONU, precizând că încearcă să găsească un nou mediator care să fie trimis imediat în regiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Permise gratuite de călătorie prin toată Europa, pentru tinerii născuţi în 2007

Tinerii români născuţi în 2007 pot obţine permise gratuite...

Muncitorul român prins sub dărâmături după prăbușirea turnului medieval de la Roma a murit

Românul a stat aproape 12 ore sub dărâmături după...

Petrolul încheie prima parte a campionatului cu o remiză, pe Ilie Oană, cu FC Botoşani

Petrolul a mai bifat o remiză, a treia la...