CONTACT

Steaua a fost învinsă de Oţelul Galaţi, scor 1-2, în Liga I

Formaţia Steaua, liderul Ligii I, a fost învinsă, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (2-0), de ultima clasată, Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a XXVII-a a actualei ediţii de campionat, în care Raul Rusescu a ratat un penalti.

Golurile au fost marcate de Ţucudean '77 pentru Steaua şi Latovlevici '19 (autogol) şi Hamroun '45 pentru Oţelul.

0-1: Cernat a plecat de la limita ofsaidului, a scăpat singur cu Arlauskis, a încercat să-i paseze lui Tavarez în faţa porţii, însă Latovlevici a deviat în propria poartă.

0-2: Popescu a centrat de pe partea stângă, iar Hamroun, venit din linia a doua, a înscris cu un şut fără preluare de la opt metri.

1-2: Stanciu a centrat de pe dreapta, iar Ţucudean a reluat din şase metri pe sub Abraham.

În minutul 90+3, de la Oţelul Galaţi a fost eliminat Milea după ce a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault la Chipciu. Centralul Robert Dumitru a acordat penalti pentru gazde, dar Rusescu a ratat, trimiţând mingea în bară.

Steaua: Arlauskis – Papp (Guilherme '78), Tamaş, Varela, Latovlevici (Iancu '46) – Prepeliţă, Filip (Stanciu '46) – Ad. Popa, Rusescu, Chipciu – Ţucudean. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Oţelul Galaţi: Abraham – Solomou (Milea '39), Miron, Sissoko, Popescu – Cucu, Tavarez – I. Popa, Cernat (Tătar '81), Hamroun (Murgoci '64) – Iorga. Antrenor: Florin Marin.

Cartonaşe galbene: Iancu '50, Prepeliţă '50, Ţucudean '87 / Milea '42, '90+3, Cucu '60, Hamroun '64, Miron '71, Abraham '88.

Cartonaş roşu: Milea '90+3.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Robert Dumitru (central), Dragoş Iliescu, Imre-Laszlo Bucsi (asistenţi) şi Cătălin Marian Pană (rezervă).

Observatori au fost Corneliu Fecioru şi Valer Şulea.

Pentru Iasmin Latovlevici, acesta a fost primul meci în Liga I după cel disputat la 26 octombrie cu ASA Târgu Mureş, scor 0-1, în etapa a XII-a.

La partida de pe Arena Naţională au asistat aproximativ 2.000 de spectatori, între care şi şase fani ai echipei oaspete.

Imediat după startul reprizei secunde, câţiva suporteri au cerut demisia tehnicianului Stelei, Constantin Gâlcă.

La finalul partidei, jucătorii Stelei au fost huiduiţi de fani, care au strigat: "Ruşine să vă fie".

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...