CONTACT

Proteste de amploare împotriva defrişărilor ilegale

Mii de oameni au ieşit în stradă pentru a manifesta împotriva defrişărilor ilegale şi a noii variante a Codului silvic. În Bucureşti demonstraţia are început în Parcul Herăstrău, după care oamenii au plecat spre Guvern şi spre Palatul Cotroceni.

La intrarea în Parcul Herăstrău se află între 500 şi 600 de manifestanţi. Cei mai mulţi sunt tineri, iar printre aceştia se află reprezentanţi ai peste zece ONG-uri. Ei protestează împotriva tăierilor ilegale de copaci din întreaga ţară. Proteste asemănătoare au loc în mai multe oraşe din ţară.

Reprezentanţii ONG-urilor spun că, în România, aproximativ trei hectare de teren cu arbori sunt defrişate pe oră. Ei vor schimbarea Codului silvic astfel încât defrişările ilegale să nu mai fie posibile în România.

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat pe Facebook în legătură cu manifestaţiile de astăzi referitoare la defrişările ilegale. Şeful statului consideră că protestul este unul perfect legitim şi anunţă că problema va fi discutată în următoarea şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

"Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrişărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT. Sunt convins că vom reuşi nu doar să stopăm fenomenul, dar şi că instituţiile statului îi vor identifica şi trage la răspundere pe cei vinovaţi", a scris Klaus Iohannis pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...