CONTACT

Un kg de canabis şi peste 100 grame de heroină, ridicate de la traficanţi în două săptămâni

Un kilogram de canabis şi 115 grame de heroină au fost ridicate de poliţişti, în ultimele două săptămâni, în urma destructurării unor grupări de trafic de droguri, informează Poliţia Română.

În perioada 7 – 21 mai, Poliţia Română a efectuat 223 de percheziţii, pentru destructurarea unor grupări infracţionale de criminalitate organizată. Au fost ridicate aproape 1 kg de cannabis, 115 g de heroină, peste 95 de comprimate, 800 de grame de substanţe psihoactive, peste 48.000 de euro, peste 42.000 de lei şi 90.000 de forinţi, dispozitive informatice, şi materiale pirotehnice.

În urma acestor acţiuni, 69 de persoane au fost reţinute sau arestate.

La acţiunile desfăşurate au participat 677 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, care au beneficiat de sprijinul structurilor centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române.

Totodată, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi cu Serviciul Român de Informaţii.

Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au avut loc în cadrul unor dosare aflate în instrumentarea DIICOT.

La data de 13 mai, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au efectuat nouă percheziţii domiciliare în Constanţa, Ovidiu şi Valu lui Traian, la un grup infracţional organizat bănuit de trafic de droguri de risc şi operaţiuni ilicite cu substanţe susceptibile a avea proprietăţi psihoactive.

Membrii grupării sunt bănuiţi că, în perioada 2014 – 2015, ar fi pus în vânzare droguri de risc şi substanţe susceptibile a avea proprietăţi psihoactive, pe raza municipiului Constanţa.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au identificat o instalaţie pentru cultură de cannabis indoor, 30 de grame de marijuana, trei kilograme de substanţă vegetală susceptibilă a avea proprietăţi psihoactive şi 800 de grame de substanţă pulverulentă.

Poliţiştii au condus la sediul DIICOT Constanţa şapte persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, cultivarea şi punerea în vânzare a drogurilor de risc şi efectuarea de operaţiuni ilicite cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În 14 mai, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş au efectuat patru percheziţii, pe raza judeţelor Mureş şi Arad, la locuinţele unor persoane bănuite de efectuarea unor operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea analizării şi confiscării, aproximativ 700 de grame de fragmente vegetale susceptibile a conţine substanţe cu efect psihoactiv.

Patru persoane, cu vârste între 18 şi 30 de ani, au fost conduse la audieri.

Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, precum şi cu luptători din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale Mureş şi Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...