CONTACT

200 de primari au participat la Congresul Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova

Sala Unirii din Alba Iulia a găzduit deschiderea oficială a Congresului Autorităților Locale din România și Republica Moldova, ediția a II-a. 200 de primari din România şi Republica Moldova au participat la evenimentul a cărui  organizare în România este o premieră

"Evenimentul este organizat pentru a discuta problemele cu care se confruntă cele administraţiile publice din România şi Republica Moldova, apoi stabilirea de schimburi de experienţă şi proiecte comune în aşa fel încât actul administrativ în cele două ţări să crească foarte mult ca şi calitate. Mâine la Alba Iulia le vom prezenta primarilor prezenţi ghidul solicitantului pentru noul PNDR 2014-2020, care se vor aproba în comitetele de monitorizare de la Ministerul Agriculturii tot mâine”, a declarat primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.

La evenimentul de deschidere au participat primarul Mircea Hava, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, preşedintele ACOR, Emil Dreghici, preşedintele Congresului Autorităţilor Locale din Moldova, Tatiana Badan dar și ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.

Din Republica Moldova au  participat la Congresul Autorităților Locale 50 de primari de comune.

Printre primarii din Prahova care au participat la Congres se numără şi Vasile Diaconu, edilul comunei Măgurele, localitate înfrăţită cu Gura Galbenei din Republica Moldova 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

UPDATE Două persoane arestate preventiv în dosarul pariurilor de la CS Păuleşti

În cazul pariurilor truncate în care este implicat clubul...

Ploiestiul va avea tramvaie noi în 2027!

Primarul Mihai Politeanu a anunțat, într-o conferintă de presă,...

Sabina Itcus- adolescenta din Ploiesti care a cucerit Parlamentul European cu flautul său!

La doar 16 ani, Sabina Itcus este unul dintre...

TCE Ploiesti incotro? Conferinta de presă primar Mihai Politeanu si prefect Daniel Nicodim

Situația TCE Ploiesti este tema conferinței de presă susținută...