CONTACT

A fost lansată aplicația mobilă pentru raportarea tăierilor de păduri

O asociație din România a lansat o aplicație mobilă pentru raportarea tăierilor de păduri.

Astfel, toți cei interesați de situația pădurilor pot să se implice activ în verificarea legalității tăierilor de copaci.

Aplicația Harta tăierilor de păduri poate fi instalată pe telefoanele cu sistem de operare Android și este disponibilă pe Google Play, fiind  dezvoltată de EcoAssist, asociația care reprezintă legal proiectul de împădurire.

Aplicația pentru mobil permite persoanelor interesate să noteze coordonata GPS și să facă o fotografie cu telefonul din locul în care se constată tăierea de pădure. Pot fi memorate și informații referitoare la gatere, pepiniere sau plantații în curs de înființare.

În urma sesizărilor primite prin aplicația Harta tăierilor de păduri, va fi verificată acuratețea informațiilor și vor fi publicate pe siteul harta.plantamfaptebune.ro.

Ulterior, cu ajutorul unui inginer silvic, vor fi selectate sesizările care prezintă cel mai mare risc de ilegalitate și vor fi trimise Ministerului Mediului și Poliției Române, pentru verificarea legalității acestora.

Acțiuni similare au fost demarate și în 2012 și 2013, în șase județe. Atunci, în urma primirii de informații din județele Argeș, Brașov, Cluj, Covasna, Prahova și Satu Mare, 100 de persoane (voluntari, reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române, Jandarmeriei Române și ai Ministerului Mediului) au verificat pe teren câteva raportări care prezentau grad ridicat de ilegalitate — conform evaluărilor inginerilor silvici voluntari în proiect.

Astfel, au fost identificate și verificate 57 parchete în exploatare (tăieri de păduri), 15 gatere (exclusiv din județul Cluj) și 2 instalații de producere a cărbunelui (exclusiv din județul Argeș). De asemenea, în timpul acestor deplasări au fost efectuate 11 controale de vehicule care transportau material lemnos și s-au confiscat 13.5 mc de lemne.

Dezvoltatorii aplicației atenționează că transporturile de masă lemnoasă nu fac obiectul proiectului, acestea putând fi raportate prin serviciul 112 — Radarul pădurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Prahovean arestat după ce a ameninţat că va da foc unei benzinării

Un prahovean de 66 de ani din comuna Balta...

Analize gratuite la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Analizele pot fi solicitate de prahoveni fără programare, dar...

În ultimul an, în Prahova, a crescut alarmant numărul ordinelor de protecţie provizorii

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează că anul trecut,...