CONTACT

Ponta, în presa străină: „Sunt dezamăgit de Klaus Iohannis!”

Victor Ponta a declarat pentru publicația franceză L`Express că este dezamăgit de președintele Klaus Iohannis a ținut cu PNL în ultima perioadă.

„În ultimele șase luni a jucat rolul de arbitru de care țara avea nevoie, dar în ultimele zile a fost de o singură parte, cea a partidului său. Cred că a fost supus la o presiune mare din anturajul său”, a spus Victor Ponta.

Premierul a mai spus și că procurorii ar fi folosiți de opoziție. „Am remarcat și că am fost chemat în fața DNA exact când opoziția a impus o moțiune în Parlament. Nimeni nu crede în coincidențe. (…) Cred că opoziția a folosit procurorii pentru scopuri politice. 

Dacă judecătorii vor spune că sunt vinovat, voi demisiona în acelasi moment. Procurorii pot să mă acuze, dar justiția este făcută de judecători. Până acum, nu am apărut niciodată în fața unui judecător”, a mai spus Ponta, potrivit hotnews.ro.

Liderul UNPR, Gabriel Oprea, spune că formațiunea pe care o conduce s-ar putea retrage de la guvernare dacă PSD modifică „pe furiș” Codul Penal în Parlament. Printre modificările propuse de parlamentari se află și cea a eliminării cătușelor pentru politicienii acuzați de corupție și schimbarea modalității în care se decide arestul preventiv. Modificările au fost adoptate tacit de Senat, iar votul final urmează să fie dat de Camera Deputaților.

Președintele Klaus Iohannis a criticat deja modificările Codului Penal și de Procedură Penală. „După părerea mea, lupta anticorupţie trebuie să continue cu toată forţa, aceste modificări propuse sunt neavenite, nu sunt de acord cu ele. MCV-ul este un instrument care şi-a dovedit utilitatea, dar care, aşa cum am discutat cu reprezentanţii CE, ai Consiliului European, trebuie să ajungă în faza de finalizare. Recent, reprezentanţii Comisiei au ajuns în ultima fază de MCV – phase out – nu de azi pe mâine, ci în câţiva ani. E realist ce a promis domnul Juncker ca acest mecanism să se finalizeze până la sfârşitul mandatului acestei Comisii”, a precizat Iohannis.

Legat de ancheta DNA în care este vizat Victor Ponta, Oprea a spus că dacă ar fi fost în locul lui și-ar fi dat demisia. „Eu, dacă aș fi în locul lui, mi-aș da demisia. E decizia lui Victor Ponta. Un om e vinovat, sau nevinovat, printr-o decizie a judecătorilor. Nu e deloc ușor nici pentru imaginea României ca premierul să fie anchetat. E un premier bun, dar poate fi și mai bun”, a mai spus Oprea, la PRO TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Ion Iliescu, condus pe ultimul drum cu onoruri de stat

Capitala s-a trezit astăzi în tăcerea unui început de...

Ion Iliescu a murit la 95 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți,...

12 august -ziua fără masină în Ploiesti Propunerea CSJ Prahova

Reprezentanții Clubului Sportiv Județean Prahova lansează ploiestenilor o provocare.  "12...

Vlad Oprea, suspendat din funcția de primar al orașului Sinaia

Mandatul de primar al orasului Sinaia a lui Vlad...