CONTACT

Simona Halep l-a dat afară pe Victor Ioniţă. Cine va fi noul antrenor al româncei?

După evoluțiile mai slabe din ultima vreme, Simona Halep a decis să renunțe la serviciile antrenorului român Victor Ioniță, cel care a pregătit-o în acest sezon.

Simona Halep, locul 3 mondial, a început în forță sezonul, cucerind rapid trei trofee – Shenzen, Dubai și Indian Wells, însă apoi ceva s-a rupt în jocul ei.

După o finală excelentă, deși pierdută, la Miami, în fața Serenei Williams, campioana din România a pierdut la Stuttgart, în semifinale, în fața Carolinei Wozniacki – un meci pe care l-a avut în mână -, repetând aceleași greșeli și în partida din semifinalele de la Roma, cu Carla Suarez Navarro.

Eliminarea prematură de la Roland Garros și eșecul suferit de curând la Birmingham, pe iarbă, au dus la demiterea lui Victor Ioniță, care nu a reușit să lucreze eficient la încrederea constănțencei de 23 de ani.

Simona Halep va fi pregătită în perioada următoare, care include și turneul de Grand Slam de la Wimbledon, care debutează peste o săptămână, de Daniel Dobre, un antrenor respectat în România, cu care a colaborat și în trecut, fiind alături de ea la Turneul Campioanelor din Singapore, anul trecut.

De asemenea, Simona Halep va putea conta și pe sfaturile lui Darren Cahill, antrenor din programul Adidas, sponsorul tehnic româncei, care face parte din echipă de câteva luni.

Simona Halep trece printr-un moment dificil. Jocul ei are momente strălucitoare, însă nu reușește să mențină ritmul pe durata unui meci întreg.

Daniel Dobre va fi al șaselea antrenor cu care lucrează românca de la începutul ascensiunii ei, în 2013, după Andrei Mlendea, Adrian Marcu, Wim Fissette, Thomas Hogstedt şi Victor Ioniţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...