CONTACT

Marian Vanghelie rămâne în arest preventiv

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins vineri cererea formulată de primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, privind înlocuirea arestului cu o măsură preventivă mai uşoară, în dosarul în care este acuzat de corupţie, scrie Agerpres.

PUBLICITATE
 

Decizia nu este definitivă.

Marian Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie, într-un dosar în care este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.

"În perioada 2007 — prezent, inculpatul Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, a ajutat un om de afaceri să obţină, pentru societăţile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, contracte în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei (noi). Pentru atribuirea și plata contractelor de execuţie de lucrări publice inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a perceput un 'comision' de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între Primăria sectorului 5 și instituții din subordinea acesteia, pe de o parte, şi societăţile controlate de către omul de afaceri, pe de altă parte", susţine DNA.

"Comisionul" respectiv a fost plătit de omul de afaceri Dumitru Marin lui Vanghelie prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae (vărul primarului) și al unei alte persoane apropiate lor, mai spun procurorii.

"Acest comision a fost plătit, în parte, și sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace SRL (societate controlată, prin intermediul unor societăți de tip off-shore, de omul de afaceri) şi societăţi comerciale controlate, prin interpuşi, de Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani. Din datele existente în cauză a reieșit că beneficiare ale unor astfel de contracte (și a sumelor de bani aferente acestora) au fost printre altele și societățile București SA, Fashion Brand Management SRL (la ambele asociat fiind inculpatul Niculae) şi Economat Sector 5 SRL (la care director general este inculpata Ciocan)", potrivit DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...