CONTACT

Schimbare importantă la examenele pentru obținerea permisului de conducere

Candidații care au fost respinși la proba practică a examinării pentru obținerea permisului auto nu vor mai susține din nou și proba teoretică. Mai exact, potrivit unui act normativ publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial, cei care pică la proba „de stradă” nu vor mai susține din nou și „sala”.

Până acum, cei care picau la „traseu” susțineau din nou și proba teoretică.

„Candidații declarați «respins» la proba practică pot fi programați pentru susținerea unei noi probe dupa o perioadă de cel puțin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare și prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel putin șase ore suplimentare de pregătire practică într-o școală de conducători auto autorizată”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial, potrivit avocatnet.ro.

De asemenea, se mai precizează în document că „în cazul depășirii termenului de un an de la data absolvirii cursului de pregătire teoretică și practică, examinarea pentru obținerea permisului de conducere este condiționată de efectuarea unui nou curs de pregătire”.

Trebuie precizat și faptul că aceste prevederi vor fi aplicate celor care vor susține examenul auto începând cu data de 5 octombrie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Permise gratuite de călătorie prin toată Europa, pentru tinerii născuţi în 2007

Tinerii români născuţi în 2007 pot obţine permise gratuite...

Muncitorul român prins sub dărâmături după prăbușirea turnului medieval de la Roma a murit

Românul a stat aproape 12 ore sub dărâmături după...

Petrolul încheie prima parte a campionatului cu o remiză, pe Ilie Oană, cu FC Botoşani

Petrolul a mai bifat o remiză, a treia la...