CONTACT

Rusia: 35.000 de angajaţi din sistemul bancar au fost concediaţi

Peste 35.000 de joburi au fost pierdute în sistemul bancar rusesc în primele 6 luni ale acestui an, de 8 ori mai mult decât în perioada similara a anului trecut, potrivit RBC, scrie Deschide.md.

Astfel, din 30 cele mai mari bănci din Rusia, în prima jumătate a anului 2015 au fost concediate 35.391 de persoane, sau 6,4% din totalul personalului din sistem. Cifra este de peste 8 ori mai mare decât în perioada similara a anului trecut, când marile bănci au redus doar 4.368 de oameni.

Cea mai mare parte a reducerilor de personal – 53,6% – s-a făcut în băncile de nișă (credit ipotecar) – „Home Credit” și „Russki Standard”. Ultima, în special, în primele șase luni ale 2015 a redus numărul de salariați cu 35,5% (de la 10.954, la 6.039 de persoane), iar „Home Credit” – cu 41,4% (la 12.946 persoane, fata de 18.324).

Dintre băncile universale, cele mai mari concedieri au fost făcute la Rosselkhozbank (Banca Agricolă) – 9,4% (3.080 de persoane), iar ca pondere procentuală în banca UBRD – 26,1% (1.763 de persoane).

„Situația din sistem este tensionată. Cele mai multe bănci sunt axate pe îmbunătățirea eficienței. Procesele de revizuire a strategiilor şi optimizarea rețelelor de retail nu au fost încă finalizate, astfel ca reducerile de personal vor continua”, a declarat Irina Velieva, directorul adjunct al „Finansovîe Institutî” S & P.

Băncile declara că reducerea personalului are loc ca urmare a optimizării proceselor de afaceri într-o situație economică dificilă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Halele Centrale din Ploieşti vor avea o hidroizolaţie nouă

Halele Centrale din Ploieşti au nevoie de o operaţiune...

Permise gratuite de călătorie prin toată Europa, pentru tinerii născuţi în 2007

Tinerii români născuţi în 2007 pot obţine permise gratuite...