CONTACT

Sorin Oprescu, primarul Capitalei, reţinut de DNA, pentru luare de mită

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de DNA, sâmbătă noapte, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunţători.

Primarul ar fi primit cei 25.000 de euro sâmbătă de la şeful unei instituţii din primărie, care ar fi intermediat mita.

"În  perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înfiinţat în administraţia locală din Municipiului Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti", se arată în ordonanţa de reţinere a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Conform documentului citat, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. Un procent de 10% din valoarea contractului ar fi fost cerută pentru Sorin Oprescu.

"Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului Bucureşti facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul Primarului Municipiului Bucureşti, precum şi pentru Primar", mai arată anchetatorii.

Potrivit procurorilor anticorupţie, sâmbătă, în baza în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea Primăriei şi o persoană de încredere a primarului, Oprescu ar fi primit de la primul  25.000 euro din 60.000 euro pretinşi de cei doi de la patru denunţători pentru Oprescu.

Primarul Capitalei va fi dus, duminică, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...