CONTACT

Concertul Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit“

Concertul Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit“, organizat de Organizația Umanitară CONCORDIA la Teatrul Odeon din București a avut loc pe 24 septembrie. Donațiile obținute vor fi folosite pentru sprijinul și extinderea proiectelor destinate copiilor și tinerilor defavorizați, desfășurate de CONCORDIA în București, Ariceștii Rahtivani și Ploiești, Județul Prahova.

Cu această ocazie, a avut loc ceremonia acordării Înaltului Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României Organizației Umanitare CONCORDIA. „CONCORDIA, fondată acum 24 de ani, a devenit astăzi un exemplu pentru mediul non-profit din România. Aceasta pentru că, participând la programele CONCORDIA, tinerii pot învăța o meserie, pot dobândi o locuință și se pot forma ca oameni. Sunt, de aceea, bucuroasă să ofer Înaltul meu Patronaj Organizației Umanitare CONCORDIA”.

300 de invitați au fost spectatorii unui concert excepțional susținut de Violonistul Alexandru TOMESCU la Vioara Stradivarus Elder – Voicu, în care piese ale marilor compozitori precum George Enescu, Johann Sebastian Bach sau Nicollo Paganini, au curs pe scena Teatrului Odeon.

Din spectacol au mai făcut parte momente artistice pregătite de tinerii Cătălin Bâțu și Narcis Simion, care au susținut recitalurile acestei seri la corn și vioară. Cătălin Bâțu a pornit în urmă cu 6 ani către o viață independentă, studiază în ultimul an la Conservatorul din Viena și până acum a urcat pe multe dintre marile scene ale lumii. Narcis, la 15 ani, locuiește la CONCORDIA Orașul Copiilor și visează să cânte alături de mari muzicieni ai lumii.

Printre participanti s-au numarat Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Excelența Sa Gerhard REIWEGER, ambasadorul Austriei la București, reprezentanți ai autorităților, reprezentanți ai companiior reprezentative în spațiul economic românesc ori mass-media

„Ne dorim ca acest tip de eveniment să devină o tradiție pentru organizația noastră, pentru a putea împărtăși atât rezultatele, cât și provocările noastre. Pentru că munca în social este grea și oricât de integrat și durabil sunt gândite programele, resursele sunt puține având în vedere costurile recurente. Prin astfel de evenimente ne dorim să sensibilizăm comunitatea și să convingem că, de problemele sociale din România, trebuie să ne ocupăm fiecare dintre noi.“, a spus Diana Certan, director executiv, Comunicare și Fundraising CONCORDIA.

Evenimentul a fost organizat sub patronajul Ambasadei Austriei la București, în parteneriat cu Primăria Municipiului București și cu sprijinul Teatrului Odeon.

Evenimentul a fost susținut de: The Grand

Parteneri principali: Angelli Spumante & Aperitive S.R.L.; Blue Film Production; DentalMed; Tymbark

Parteneri: Alexandra Pașca; Banca De Export – Import A Romaniei EXIMBANK – S.A.; Kinstellar; Strabag; TPA Horwath Audit.

CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și non – profit, cu un istoric de peste 24 de ani în România, care are ca misiune susținerea şi (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate, spre o viață independentă și autonomă.

Proiectele  se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova, și se adresează unui număr de peste 1.500 de copii și tineri în fiecare an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...