CONTACT

Oficial al UE: „Republica Moldova şi România trebuie să decidă în privinţa unirii”

Raportorul legislativului european pentru Republica Moldova, europarlamentarul, Petras Auštrevičius, a declarat că unirea este o chestuine naţională în privinţa căreia trebuie să decidă România şi Republica Moldova, care sunt două naţiuni surori.

Oficialul european a declarat, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, că unirea Republicii Moldova cu România este o chestiune naţională şi ar fi greşit dacă ar veni cu o soluţie în acest sens.

„Moldova şi România trebuie să decidă. Sunt două naţiuni surori care au aceeaşi cultură şi istorie. Noi am fost divizaţi pe hartă cu pixul rosu de Josef Stalin. Stalin a separat Basarabia de restul României. Trebuie să corectăm evoluţiile istorice prin alegerea liberă a cetăţenilor”, a declarat Petras Auštrevičius.

Potrivit europarlamentarului, destinul celor două ţări, Romania si Moldova, este să trăiască împreună în UE.

„Noi susținem viitorul european al Moldovei. Iar destinul celor două țări, Romania si Moldova, este să trăiască împreună în UE”, a adăugat Petras Auštrevičius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...