Se strigă din toţi rărunchii, catalogând cu epitete vulgare asimilate corupţiei, femeia de servici, florăreasa din piaţă, funcţionarul de la ghişeu, medicul din spital şi ceea ce tinde a căpăta nuanţe de sacrilegiu, este denigrarea Lui Dumnezeu.
Se cer demisii din orice motiv, în orice context şi în oricare domeniu, tehnica manipulatoare fiind una de excepţie. Studiile ştiinţifice arată că oamenii sunt "super-prădători unici" în regnul animal. În spaţiul public, plecaţi la vânătoare de greşeli, oamenii se revoltă cerând într-o formă sau alta să cadă capete. Setea bolnavă de sânge, face ca instinctul sălbatic să iasă la iveală. Încă nu se cere demisia patrupedelor care muşcă, însă demisii din calitatea de om se cer a fi necesare aparatelor cu două picioare, umblătoare numai după rele. Dezumanizarea dusă până la extrem, face să fie puşi la zid şi suprimaţi public oameni, doar pentru simplul fapt că în faţa opiniei publice trebuie găsit un ţap ispăşitor cât mai repede, atunci când situaţia scapă de sub control.
Ctitorită de medii obscure întru îndobitocire, societatea civilă naşte monştrii şi anomalii. Oricare ins nemulţumit sau influenţat, încearcă să sară ca un iepure strateg la înaintare cu soluţia aşa-zis salvatoare. Demisia cuiva.
Dar nu cumva ar fi mai bine să încercăm să ne schimbăm pe noi înşine?
Aşteptarea şi tăcerea nu ne fac mai buni decât cei care greşesc. Din contră, ne transformă involuntar în părtaşi, fiind moral la fel de vinovaţi. Timpul ne va taxa apatia, făcându-i platnici pe copiii noştri, care la rândul lor ne vor cere socoteală.
