CONTACT

Costel Gâlcă a reuşit o remiză împotriva FC Barcelona

Costel Gâlcă a reuşit sâmbătă seară o remiză împotriva FC Barcelona, pe banca lui Espanyol, de la instalarea din urmă cu trei săptămâni. Espanyol a remizat, 0-0, pe teren propriu, cu FC Barcelona

Oaspeţii au dominat partida, au avut şi două bare, dar Gâlcă a organizat impecabil echipa în defensivă şi a reuşit să nu ia gol.

"A fost un meci în care am stat foarte bine defensiv, n-am lăsat spații între linii și ne-am închis foarte bine. Barcelona a avut foarte puține ocazii, să nu uităm asta! Am fost agresivi, dar pe faza ofensivă mai avem de lucrat, pentru că de multe ori am recuperat mingea, dar am pierdut-o repede. Eu i-am felicitat pe jucători pentru efortul depus, au avut o atitudine extraordinară, dar mai avem mult de lucrat. Trebuie să avem mai multe ocazii!

Îmi doresc de la jucătorii din față să se coordoneze mai bine, să se miște mai bine, poate au fost momente în care trebuia să ducem mingea dintr-o parte în alta, să avem o echipă mai scurtă, dar n-am reușit acest lucru.

N-am scos mingea destul de mult la margine! A fost un meci extraordinar făcut de jucători, cu atitudine, tot ceea ce au făcut în teren. Vreau însă mult mai mult de la ei, pentru că pot.

Vreau ca echipa să termine cât mai sus, iar jocul bun va aduce lumea la stadion, așa cum a fost și acum. Deocamdată, eu mă uit la jucătorii pe care îi am în lot și o să vedem apoi ce o să se întâmple", a spus Gâlcă la televiziunea Digisport.

în următoarele 10 zile Espanyol mai urmează alte două confruntări cu Barcelona în Cupa Regelui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Mesaj RO-Alert în Tulcea după un nou atac aerian în apropierea graniței

Mesaj RO-Alert în Tulcea după un nou atac aerian...

Stațiunea montană Bușteni își redeschide punctul de informare turistică după mai bine de un an

Stațiunea montană Bușteni își redeschide punctul de informare turistică...

Sindicatele se unesc! Cea mai mare mișcare sindicală din ultimul deceniu, la un pas de declanșare!

Nemulțumirile din administrație, educație, transporturi și alte sectoare publice...