CONTACT

Un deputat a accidentat mortal un bărbat pe trecerea de pietoni

Deputatul liberal Mihai Donţu a accidentat mortal, luni seară, un bărbat de 60 de ani care traversa pe o trecere de pietoni din municipiul Braşov

Accidentul s-a produs, luni, în jurul orei 22.00, pe Calea Bucureşti din municipiul Braşov, după ce un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care conducea un autoturism BMW, din direcţia Braşov spre Săcele, nu a acordat prioritate şi a accidentat mortal un bărbat de 60 de ani, care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe o trecere de pietoni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, şoferului i-au fost preluate probe biologice la spital pentru a se stabili dacă consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Rutier Braşov, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Surse judiciare spun că bărbatul aflat la volan este deputatul liberal Mihai Donţu.

Deputatul PNL Braşov Mihai Donţu va fi cercetat pentru ucidere din culpă.

Donţu a fost consilier judeţean în perioada 2000-2008, iar din 2008 este membru în Comisia Buget-Finanţe Bănci din Camera Deputaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...