CONTACT

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Sydney, după prima sa victorie din 2016

Simona Halep a câștigat, marți, 12 ianuarie, primul său meci disputat în 2016, 6-4, 2-6, 6-1 cu Caroline Garcia (Franța), și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Sydney, dotat cu premii totale de 687.900 dolari.

Halep, numărul doi mondial și principala favorită a turneului de la Sydney, unde a intrat direct în optimile de finală, s-a impus după o oră și 53 de minute, meciul fiind echilibrat, mai puțin în ultima sa parte, când românca s-a desprins decisiv.

Simona, care a renunțat săptămâna trecută la turneul de la Brisbane, din cauza accidentării la tendonul lui Ahile, a cerut de două ori intervenția medicului în meciul cu Garcia, dar a putut să îl ducă până la capăt.

Garcia a început bine meciul și a condus cu 1-0 și 2-1, dar Halep a egalat de fiecare dată, iar apoi a reușit un break, desprinzându-se la 4-2. La 5-3, Garcia a ratat o minge de break, iar apoi Simona a încheiat primul set cu 6-4, în 43 de minute.

Franțuzoaica a condus ostilitățile și în setul secund, având un ghem avans până la 3-2, când a reușit să câștige pe serviciul Simonei și s-a dus la 4-2. Garcia a făcut apoi 5-2, iar Halep, în ciuda faptului că s-a consultat din nou cu antrenorul Darren Cahill (a făcut-o și după primul set, n. red.), a cedat setul cu 2-6, în 33 de minute.

Garcia a luat primul ghem și în setul decisiv, după ce Simona Halep a irosit o minge de break, dar românca a jucat din ce în ce mai bine, iar adversara nu s-a mai regăsit. Halep a adunat punct după punct, ghem după ghem și s-a impus clar, cu 6-1.

Românca și-a asigurat un cec de 19.660 dolari și 100 de puncte WTA.

Halep (24 ani), după ce a trecut de Caroline Garcia (22 ani, 34 WTA), va juca în sferturi cu Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul cinci, victorioasă în optimi cu 6-3, 6-0 în fața rusoaicei Anastasia Pavliucenkova.

Simona s-a impus în ambele partide jucate până acum cu Pliskova (23 ani, 11 WTA), disputate anul trecut, cu 6-4, 7-6 (4) în finala de la Dubai și cu 6-4, 6-4 în optimi la Indian Wells (unde a câștigat, de asemenea, titlul)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

La Ploiesti, începe Târgul de Toamnă!

S.C. Hale și Piețe SA organizează, în perioada 25...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...