CONTACT

Statuia Mântuitorului din Rio de Janeiro, realizată de un român

Celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro este cunoscută de toata lumea, însă foarte puţini ştiu că sculptorul chipului Mântuitorului este românul Gheorghe Leonida. Ştiam despre acest lucru, dar nu citisem amănunte referitoare la sculptorul român. Ei bine,  prin intermediul unui alt mare român, stabilit de mulți ani în SUA, dl. prof.Cristian Petru Bălan, originar din com.Scăieni-Prahova, pe care am avut onoarea să-l cunosc personal, am aflat cele ce urmează.

Sculptorul provine dintr-o familie care a dat ţării numeroase personalităţi (inginerul Dimitrie Leonida si Elisa Leonida Zamfirescu, de asemenea inginer). Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892 (1893, după alte surse).

Cum tatăl său, ofiţer de carieră, a fost nevoit să plece din Galaţi, Gheorghe a absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură. Şi-a făcut debutul în 1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea „Reveil”) şi la Paris („Le Diable”).

În 1925, s-a mutat în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul).

Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care le realiza, Gheorghe Leonida a fost angajat de Landowsky să sculpteze capul monumentalei statui a lui Iisus. Începută în 1926, întreaga lucrare a fost finalizată în 1931 şi a devenit în timp un adevărat simbol al Americii Latine. Cu o înălţime totală de 38 de metri (numai capul are 3,75 metri) şi o greutate de 1.145 de tone, Cristo Redentor este considerată una dintre minunile lumii moderne.

Întors în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la 49 de ani, în primăvara anului 1942, căzând de pe acoperişul casei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.

Regimul comunist i-a minimalizat opera, din cauza faptului că Leonida a sculptat mai multe busturi ale membrilor Casei Regale, astfel că faimoasa sa contribuţie la minunea din Rio a rămas uitată de români. Lucrările lui Gheorghe Leonida se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă.

Sursa: onlinereport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Cum te ajută un credit ipotecar să-ți cumperi casa mult dorită

Când te gândești la casa ideală, probabil o proiectezi...

Staţii de aşteptare moderne la Ploieşti. A fost stabilit câştigătorul licitaţiei

Ploieştenii care folosesc transportul în comun vor benefcia de...

S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, cu un bilet de doar 12 lei

Un român a jucat un bilet simplu, de 12...

Peste 1000 de sancţiuni aplicate de poliţiştii prahoveni bicicliştilor şi pietonilor, doar în luna octombrie

Indisciplina în trafic a biciliştilor şi pietonilor prahoveni a...