CONTACT

O predică a unui preot român la 1720, despre femei

O predică a unui preot român din secolul XVIII strânge aprecieri pe internet. Stilul direct, arhaic şi amuzant al preotului care vorbeşte despre femei a făcut deliciul internauţilor.

Predica a fost postată de siteul Tipărituri Româneşti, având ca sursă Biblioteca Digitală BCU Cluj, care la rândul ei a preluat-o din "Foaie pentru minte, inimă şi literatură", apărută la Braşov în 1844 şi, recent, de ActiveNews.

Iată ce spunea preotul Sp. la 1720 despre femei: "Natura mă trage ca să iubesc pe femeile, care sânt frumoase, galante, blânde, cinstite, de Dumnezeu temătoare şi îmbrăcate curat şi cu gust, ca şi un cal frumos. Însuşiri ca acestea ştiu eu cum trebue a fi respectate; asemenea ştiu iubi pe femeile care se pricep bine la iconomia casei, care cunosc din căutătura bărbatului voinţa lui; ei! atunci ne râde inima, când bărbatul venind acasă află astfel de înger amabil, care pe el îl netezeşte cu albele sale mâni, îl sărută, îl drăgosteşte şi-i zice: Scumpul meu, unde ai ămblat, ce ai făcut, ce ai isprăvit? – şi alte cuvinte dulci ca zăharul.

Dacă însă el are acasă o durduită mornăitoare, o vechitură ca şi un armariu rămas de la străbuni, o ursoaică bursucată, o măţă sgărietoare şi certareţă, o pele de vezure, ce tot bombăie, mum, mum, mum, care trănteşte uşile una în sus, alta în jos, care şi căând ese afară ia vătraiu ori cleşte în mână şi iar se aruncă în ungheţ pe vatră, care-ţi face o fizionomie de buhe însuflătoare de spaimă, carea scoate supele şi zămile tot din oala iadului, şi căte toate de acestea unelte drăceşti, eu nu le iubesc, iubească-le dracu, apoi le şi ducă".

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Halele Centrale din Ploieşti vor avea o hidroizolaţie nouă

Halele Centrale din Ploieşti au nevoie de o operaţiune...

Permise gratuite de călătorie prin toată Europa, pentru tinerii născuţi în 2007

Tinerii români născuţi în 2007 pot obţine permise gratuite...