CONTACT

Mircea Cosma sare în ajutorul autorităţilor locale din Ploieşti

Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, a decis să îşi pună experienţa în gestionarea unor lucrări de infrastructură în slujba Ploieştiului. Astfel, şeful CJ se implică activ în urmărirea lucrărilor din Ploieşti astfel încât proiectele finaţate prin fonduri europene să fie finalizate rapid.

De câteva zile, Cosma merge zilnic pe şantierele din Ploieşti, în special pe cel al podului din zona de Vest, decis fiind să găsească o soluţie pentru urgentarea lucrărilor.

„Am fost si azi la pasajul Vest sa inteleg cine este de vina pentru aceasta uriasa intarziere. Multe motive. Trei mai importante. Lipsa de interes a Cl Ploiesti din 2008 pana in 2012. Firma de proiectare fara proiectanti…. Constructor fara experienta, utilaje si mai ales fara muncitori!! Maine la comandament le descurcam. Ambasada constructorului a fost informata azi despre acest fapt!”, a scris preşedintele CJ pe pagina personală de Faceebok.

Cu o zi înainte, Cosma a publicat pe reţeaua de socializare fotografii de pe şantier, arătând lipsa de interes a constructorului care refuză să lucreze la capacitate maximă.

Vă reamintim că lucrările pe şantierul podului de la Vest se desfăşoară în ritm de melc, existând numeroase disensiuni între constructor şi proiectant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Ion Iliescu, condus pe ultimul drum cu onoruri de stat

Capitala s-a trezit astăzi în tăcerea unui început de...

Ion Iliescu a murit la 95 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți,...

12 august -ziua fără masină în Ploiesti Propunerea CSJ Prahova

Reprezentanții Clubului Sportiv Județean Prahova lansează ploiestenilor o provocare.  "12...

Vlad Oprea, suspendat din funcția de primar al orașului Sinaia

Mandatul de primar al orasului Sinaia a lui Vlad...