De mai bine de două decenii, Prahova este o prezență constantă prin mai multe acțiuni cultural-istorice desfășurate în localități din stânga Prutului, semn că Prahova iubește, necondiționat, Basarabia!
La scurt timp după vizitele la Hâncești, Copăceni, Sadova, Șipotești, Călărași, Comrat- unde s-au făcut importante donații de carte românească, iar la Călărași s-a dezvelit bustul marelui voievod Ștefan cel Mare, donație a Societății cultural-istorice Mihai Viteazul Ploiești, Formația prahoveană “Eroii, veșnic vii” a poposit, sâmbătă, în satul Chișcăreni pentru dezvelirea bustului marelui patriot basarabean Nicolae Casso. Impresionantul bust din bronz, donat de aceeași SMV, a fost amplasat la loc de cinste, respectiv în fața Primăriei.
La festivitatea de dezvelire au participat: Valeriu Matei – directorul ICR din Chișinău, Ion Bârsanu – reprezentantul Guvernului moldovean în teritoriu, Mircea Cosma, Ludmila Sfârloagă, Vasile Diaconu – primarul com. Măgurele – Prahova, Constantin Codreanu – B.U.N., George Simion – președintele platformei civice Acțiunea 2012, renumitul solist de muzică populară Ion Paladi, alte personalități, precum: Silvia Țurcanu – primarul satului Chișcăreni, Marin Văcărelu – directorul Căminului cultural Drajna-Prahova, Mihai Bârsanu – vicepreședintele r. Sângerei, Maria Bajura – directorul Gimnaziului Adrian Păunescu Copăceni, Valentina Causceac – primarul com.Sângereii Noi, un numeros public.
După momentul dezvelirii au fost depuse coroane și jerbe de flori, după care cei prezenți au încins tradiționala Horă a Unirii.
Cu acest prilej, Mircea Cosma, președintele SMV, a acordat câte o plachetă comemorativă Nicolae Casso și o Diplomă de Excelență următoarelor personalități: Valeriu Matei, Silvia Țurcanu, Maria Bajura și Constantin Codreanu.
Din programul manifestării nu au lipsit discursurile patriotice, dar și un încântător spectacol folcloric susținut de Ansamblul Chișcăreanca.
Cine a fost, de fapt, Nicolae Casso, cel care, după mai bine un secol de când a părăsit Basarabia datorită represiunii ocupantului rus, se întoarce la acasa lui din Chișcăreni, întruchipat în bronz de SMV Ploiesti.
El s-a născut la 10 mai 1839, în satul Ciutulești, jud. Soroca. A studiat la Colegiul Richelieu din Odessa, apoi și la Paris, pasionat fiind de cultura franceză și filosofie. Fratele lui mai mare, Constantin Casso, conducătorul spiritual al tineretului basarabean și ,,doctor în legi’’, s-a stins din viață în 1862, la nici 25 de ani împliniți. Un alt frate, membru activ al cenaclul literar Junimea, viitorul tată al ilustrului savant și ministru Leon Casso, și-a petrecut viața mai mult în călătorii și ospeții, cedîndu-și rolul și funcția de conducător al Cenaclul tinerilor fruntași basarabeni lui Nicolae și verilor săi, Pavel și Petre Leonardi.
Nicolae Casso, numit și ,,filosoful din Chișcăreni’’, a ales să se stabilească în satul Chișcăreni, județul Bălți, într-un palat impunător. După cum susținea E. S. Kenigschatz (un prieten al familiei Casso), castelul de la Chișcăreni a fost construit în baza unui plan elaborat de vestitul arhitect A. Bernadazzi. În memoriile sale, Olga Crușevan sublinia faptul că ,,Nicolae Casso și-a clădit conacul dupa modelul Chateaux sur Loire’’. Acesta reprezenta un fel de muzeu, în care erau concentrate obiecte de cultură, autentice și prețioase, aparținînd curentelor artistice cuprinse între Renaissance și Empire. Una dintre minunile conacului o reprezenta parcul din fața acestuia. La conac se vorbea doar românește, motiv pentru care guvernatorul Basarabiei a plecat de acolo cu o impresie nu tocmai plăcută. Nicolae Casso a fost și proprietarul a circa 12.000 hectare de pamînt: la Chișcăreni, Hîjdieni, Terebna, Pravila de jos. Documentele de epocă confirmă că averile i-au fost lăsate moștenire de tatăl său: moșia Chișcăreni și 9.000 desetine de pamînt, înregistrate într-un act de ipotecă din 21 martie 1903. Tot în posesia lui se aflau si moșiile de la Boldurești și Brătuleni – 6.200 desetine de pamînt, aduse drept zestre de soția sa, Smaranda. Aceasta se trăgea, pe linie paternă, din vechile familii moldovenești Cantemir și Basota, iar mama ei, Anastasia (n. 1824), era sora lui Vasile V.Pogor, întemeietorul societății literare Junimea de la Iași.
N.Casso a deținut, pe parcursul vieții, și unele funcții publice: asesor la tribunalul regional Iași (Bălți)-Soroca, în cadrul căruia a activat din 1860 pîna în 1863; director onorific al școlii județene nr.2 din Chișinău (1862 ); deputat în Comisia pentru orînduirea prestațiilor în Oblastia Basarabiei (din 1863 pîna la 1865 ). La 4 octombrie 1869, a fost ales judecătorul onorofic de pace; la 28 octombrie 1869 – președinte al Congresului judecătorilor de pace din jud. Bălți. A dominat viața publică din jud. Bălți, aflîndu-se în fruntea nobilimii bălțene din 1888 pînă la 1896. O bună perioadă de timp, a condus fracțiunea județeană a Partidului Național Moldovenesc.
Admirator frecvent al medicinii, a construit spitale în Bălți și la Flamînzeni, înzestrîndu-le în stilul sanatoriilor moderne din Apus. A prețuit și respectat munca țaranilor; multora dintre aceștia le-a purtat de grijă ,,ca un adevărăt părinte’’. În fiecare an, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paști, trimitea familiilor sărace colete și coșuri cu unt, brînză, făină, ouă, păsări, vin și alte produse cultivate pe moșiile sale sau fabricate din acestea. Țăranii, la rîndul lor, veneau la “curte”, împreună cu flăcăii și fetele, să “hiritisească” pe conu Neculae și pe coana Smaranda cu prilejul sfintelor sărbători.
În satul în care a ales să se stabilească, Chișcăreni, a construit o școală profesională, în care se preda în limba română și pe care a orientat-o spre idealurile educaționale lansate de J.J. Rouseau. L-a adus in sat pe profesorul Butovici, oferindu-i salariu și sprijin generos. La școala lui Casso și-au făcut studiile aproximativ 100 de copii, unii dintre ei continuindu-și-le la instituții superioare din străinătate, precum Accibas și Drochianu din satul Bogheni, jud. Bălți; Sergiu Rădăuțanu, din comuna Flămînzeni, jud. Bălți, sculptorul Landovcki și pictorul Roșcovanu, Varvara Badima – mama celebrului medic Derevenco, Eufrosinia Balac (Rădăuțanu), fiica preotului Ion Balac din satul Chișcăreni. Apreciind cu multă încredere talentul lui Sergiu Rădăuțanu și manifestînd simpatie fața de el, Casso i-a daruit 500 desetine de pamînt (fapt pe care îl confirmă și o scrisoare adresată acestuia la 23.XII.1893 ), asigurindu-i și studiile liceale din Iași, si pe cele de la facultatea de drept din Paris. A sprijinit și promovat oamenii de cultură: pe vestitul lăutar Jean Gulescu care, împreună cu celebrul scripcar Pădureanu, a cîntat de nenumarate ori în saloanele mondene ale Petersburgului, în fața marilor duci și înalților demnitari ruși. A reparat, pe cont propriu, vechea biserică de lemn din satul Chișcăreni, construită mult înainte de 1812, înlocuind toate piesele putrede cu piese noi, fără a deteriora clădirea, păstrînd caracterul și stilul acesteia. A insistat să păstreze elementele de arhitectură moldovenească și nu a permis ca vechiul lăcăs de cult să fie înlocuit cu unul din piatră, în stil rusesc.
Peste ani, neputînd îndura discriminările administrației ruse, crescînda tendința de rusificare și nejustificata desființare a instituției judecătorilor de pace, s-a retras la castelul de la Chișcăreni, unde deseori ieșea, chiar și pe timp de vară, îmbrăcat într-o șubă din piei de lup, privind cu nesaț, de pe o movilă ridicată de țărani, spre malurile de dincolo de Prut. Spre sfîrșitul vieții, a părăsit Basarabia și s-a stabilit la Paris, unde a și murit în anul 1904, fiind înmormîntat la cimitirul Pere Lachaise.
Dupa moartea lui, Smaranda D. Casso a revenit la Chișcăreni, unde a trăit apăsată de multă durere. A murit subit, la 23 martie 1913 la Cairo, în timpul unei călătorii prin Egipt. Rămășițele ei pămîntești au fost transportate la Paris și inhumate alături de cele ale lui Nicolae Casso.
