CONTACT

Jurnaliști basarabeni, în vizită la Mănăstirea Turnu Târgșoru Vechi–Prahova


 

Vizita de câteva zile în Prahova, la invitația Consiliului județean Prahova, a celor doi jurnaliști de la ziarul Timpul din Chișinău – respectiv Silviu Tănase, directorul ziarului și Ana Gabor, redactor – a început vineri,  cu o foarte interesantă deplasare la Sfânta Mănăstire Turnu din Târgșoru Vechi. Mănăstire așezată pe vatra unei străvechi omenești ce are peste două milenii de existență continuă și unde s-au descoperit ruinele unui sat dacic, iar in imediata lui apropiere, ruinele unei terme dintr-un castru roman.

De remarcat faptul că prima atestare documentară a Târgșorului este într-un hrisov din anul 1413, dat de voievodul Mircea cel Bătrân.

 Însemnătatea localității a crescut datorită poziției sale pe drumul ce lega Brașovul și Europa Apuseană de Constantinopol, ceea ce i-a determinat pe voievozi să construiască aici o curte domnească. Astfel, domnitorul Vladislav al II-lea a ridicat o biserică, în anul 1447, apoi, marele voievod Vlad Țepeș  a lăsat mărturie, între anii 1448 și 1476, o foarte frumoasă biserică în interiorul curții domnești, pisania păstrată peste veacuri menționând data sfințirii: 24 iunie 1461 și hramul Sfântului Mare Făcător de Minuni și Ierarh Nicolae.

Perioada cea mai înfloritoare a Târgșorului este legată de voievodul Neagoe Basarab (1512-1521), care a locuit aici, unde a ridicat o biserică, ale cărei ruine se mai vedeau încă pe la jumătatea veacului al XX-lea.

Ca urmare a comerțului înfloritor, negustorii de aici ridică, în anul 1536, lângă ruinele termei romane, o biserică, care rămâne nepictată, lăcaș cunoscut mai târziu ca Biserica Albă.

Continuând tradiția marilor domnitori, voievodul Mihnea Turcitul construiește, în 1589, o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din care se mai păstrează doar peretele dinspre miazăzi.

Căzută în uitare, biserica ridicată de Vlad Țepeș este restaurată în anul 1671, de Antonie Vodă din Popești (1669-1672), care o sfințește înainte de a fi pictată, adăugându-i un nou hram: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Sub păstorirea părintelui stareț Daniil, noua obște a reînceput aducerea de jertfă și laudă duhovnicească Bunului Dumnezeu. Sfântul Binecredicios Voievod  și Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), a cărui  soție era nepoata lui Antonie Vodă, rânduiește zugrăvirea bisericii domnești din Târgșor.

Datorită deselor războaie ruso-austro-turce, dar și necucerniciei oamenilor, mănăstirea decade vertiginos. Până spre sfârșitul sec. al XIX-lea, când ultimul stareț, Arhimandritul Ruvim, este nevoit să construiască o nouă biserică și chilii la celălalt capăt al moșiei mănăstirii, la Crângu lui Bot. Acesta moare însă în chip misterios, iar obștea monahală de atunci se risipește.

În iunie 1977, prin rugăciunile câtorva clerici, mănăstirea se reactivează, având binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Peste numai două luni, aici se transferă primii trei supraviețuitori de la Mănăstirea Sfântul Nicolae-Balamuci, care reînnoadă firul sfintelor slujbe după tipicul mănăstiresc. De atunci, stareț al micii obști nou formate, cu 12 călugări, este Părintele Ieromonah Valentin, care ne-a și primit și călăuzit, cu multă căldură, timp de aproape două ore, în vizita noastră la Mănăstirea Turnu. Sfinția Sa a ținut să remarce sprijinul financiar acordat de Consiliul Județean, personal de președintele Mircea Cosma, în renovarea mănăstirii și, mai ales, în readucerea la lumină a castrului roman de aici, aflat la granița de răsărit a Imperiului. Unde, de la specialiștii care au lucrat aici, am aflat că ei au găsit casa comandantului roman, casă care avea încălzire prin pardoseală! Un lucru extraordinar pentru acea vreme, respectiv sec. al III-lea! Sper ca, având și ajutorul lui Dumnezeu, acest castru,visat de noi, aflat în stadiu de proiect, să se împlinească cât mai curând. Fapt ce ar conduce la o dezvoltare turistică care ar genera, implicit, și o  dezvoltare economică a zonei”.

Oaspeții basarabeni, încântați de ce au văzut și aflat de la starețul mănăstirii, au promis că vor face cunoscut în presă despre aceste minunate locuri sfinte, invitând gazdele să vină și în Basarabia, unde există biserici și mănăstiri demne de cunoscut.


 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...