CONTACT

Defăimarea ţării sau naţiunii române s-ar putea pedepsi cu închisoarea

Manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defăima ţara sau naţiunea română ar putea fi pedepsite cu închisoarea, potrivit unui proiect de lege depus la Senat de un grup de parlamentari PSD, PC şi UNPR.

Iniţiatorii vor reintroducerea în Codul Penal a infracţiunii de ''defăimare a ţării sau a naţiunii'', care ar urma să fie pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

În expunerea de motive, aleşii invocă evenimentele care au avut loc la Târgu Secuiesc de 1 decembrie 2015, faptul că tot mai mulţi cetăţeni de alte etnii consideră Ziua naţională a României ca zi de doliu sau că personaje istorice au fost spânzurate simbolic.

'Aceste manifestări secesioniste şi iredentiste, aceste instigări la crima de leznaţiune nu fac parte din sfera dreptului la liberă expresie, ci pot fi considerate acte pregătitoare care pun în pericol securitatea naţională. (…) Suntem în situaţia în care Codul Penal al României pedepseşte infracţiuni cu un pericol social foarte redus cum este «abuzul de încredere» în timp ce crimele de leznaţiune sunt pedepsite cu o banală amendă contravenţională'', argumentează iniţiatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...

Datoria externă a României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro

Banca Naţională a României a anunţat că, doar în...

Poliţist atacat de un bărbat recalcitrant, într-un restaurant din Prahova

Incidentul a avut loc la un local din Gura...